Macroeconomie

Iepuraşi de ciocolată înveliţi în folie de aur sunt marcă înregistrată Lindt, a decis un tribunal german

Iepuraşii de ciocolată înveliţi în folie de aur comercializaţi de grupul elveţian Lindt & Spruengli au obţinut joi o importantă victorie în justiţie, după ce un tribunal federal din Germania a decis că folia de aur beneficiază de protecţia oferită de o marcă înregistrată, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

De mai mulţi ani, producătorul elveţian de ciocolată premium se luptă în instanţă pentru a-şi proteja unul dintre cele mai bine vândute produse ale sale. Potrivit tribunalului, “Lindt Gold Bunny” este de departe cel mai bine vândut iepuraş de ciocolată din Germania, cu peste 500 de milioane de exemplare vândute în ultimii 30 de ani.

După ce iniţial a încercat, fără succes, să obţină statutul de marcă înregistrată pentru poziţia şezând a iepuraşului său, Lindt a schimbat tactica şi a încercat să protejeze culoarea de aur a foliei, o strategie care pare să fi dat rezultate.

Potrivit tribunalului federal german, culoarea de aur a foliei utilizată drept ambalaj pentru iepuraşii de ciocolată beneficiază de statutul de marcă înregistrată, citând în sprijinul acestei decizii un studiu de piaţă prezentat chiar de producătorul elveţian care arată că 70% dintre respondenţi asociază culoarea aurie cu iepuraşul Lindt.

Anterior, un tribunal din München a respins solicitările formulate de Lindt împotriva producătorului german de dulciuri Heilemann, companie deţinută de grupul Viba Sweets, care comercializează şi el un iepuraş de ciocolată învelit în folie de aur. Curtea de apel va fi nevoită acum să reexamineze acest dosar.

Lindt & Spruengli a subliniat că nu intenţionează să scoată de pe piaţă alţi producători de iepuraşi de ciocolată dar că vrea să se protejeze împotriva imitatorilor care încearcă să profite de reputaţia pe care firma elveţiană şi-a construit-o de-a lungul anilor. “Sunt multe moduri prin care pot fi concepuţi iepuraşii de Paşti care nu încalcă drepturile Lindt & Spruengli”, a informat un purtător de cuvânt al companiei elveţiene.

Articole recente

Revoluția AI silențioasă: De ce companiile inteligente mută inteligența artificială din cloud în serverul local (Echipa Invergent)

Analiză Invergent: Cum am testat noul server DenseMax în scenarii reale de business și ce…

o oră ago

Bolojan: Cheltuielile de personal din administrația locală au crescut cu 10%, deși ar fi trebuit să scadă cu 5%

Cheltuielile de personal în administrația publică locală au crescut în primele șase luni ale acestui…

2 ore ago

Termene.ro îl numește pe Radu Vucea în rolul de Chief Product Officer

Termene.ro anunță cooptarea lui Radu Vucea în rolul de Chief Product Officer (CPO). Este unul…

2 ore ago

Raiffeisen Bank lansează un cont de economii cu dobândă de 6% pentru clienții noi

Raiffeisen Bank România anunță lansarea unui nou produs de economisire destinat persoanelor fizice, disponibil începând…

2 ore ago

Preţul aurului a atins un nou maxim istoric pe fondul aşteptărilor că Fed va reduce dobânda

Preţul aurului a atins marţi pe pieţele din Asia un nou maxim istoric de 3.508,73…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More