Afaceri

IFC investeşte 10 milioane de dolari în FintechOS pentru a susţine transformarea digitală a serviciilor financiare

IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, investeşte 10 milioane de dolari în FintechOS, furnizor global de tehnologie pentru bănci, asigurători şi alte companii care oferă servicii financiare, înfiinţat în România, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.

“O nouă investiţie va fi făcută pentru a veni în întâmpinarea nevoilor generate de transformarea digitală la nivelul băncilor şi asigurătorilor, în acest fel putând oferi sprijin categoriilor sociale insuficient deservite sau defavorizate şi promovând incluziunea financiară”, se menţionează în comunicat.

Platforma FintechOS oferă clienţilor experienţe digitale care au potenţialul de a accesibiliza serviciile financiare, cu costuri mai accesibile şi cu un impact îmbunătăţit.

De asemenea, IFC va sprijini şi strategia de extindere globală a FintechOS, facilitând parteneriatele cu ampla reţea de clienţi şi parteneri bancari pe care a construit-o IFC.

“În ciuda emergenţei unor noi tehnologii, cum ar fi tehnologia low code, instituţiile financiare mici şi mari pur şi simplu nu dispun de instrumentele necesare pentru a îmbunătăţi nivelul de accesibilitate fizică şi financiară şi impactul serviciilor financiare în viaţa celor care sunt excluşi de pe această piaţă. Cu ajutorul investiţiilor şi sprijinului acordat de IFC, tehnologia noastră unică poate contribui la accesibilizarea serviciilor financiare esenţiale pentru acele persoane fizice şi juridice care sunt insuficient deservite”, a declarat Teodor Blidăruş, cofondator şi CEO al FintechOS.

Potrivit sursei citate, transformarea digitală este una dintre cele mai presante probleme pentru sectorul serviciilor financiare care trebuie să adopte o serie de noi tehnologii pentru a rămâne competitiv şi pentru a se putea adapta aşteptărilor clienţilor contemporani, care sunt din ce în ce mai avizaţi.

Astfel, finanţarea oferită de IFC va accelera transformarea digitală a băncilor şi a altor instituţii financiare tradiţionale cu scopul de a îmbunătăţi amploarea şi calitatea serviciilor oferite persoanelor insuficient deservite.

“Având în vedere cerinţele sectorului de servicii financiare, care evoluează atât de rapid, companiile de software, cum este şi FintechOS, pot contribui în mod semnificativ la îndeplinirea dezideratului de transformare digitală a acestui sector, care este foarte necesară la nivelul Europei de Sud-est. Mai mult decât atât, în calitatea sa de investitor în companii fintech şi instituţii financiare convenţionale aflate pe pieţele emergente, sprijinul acordat de IFC va contribui la accelerarea tranziţiei digitale în acest sector, aflată acum în curs de desfăşurare, îmbunătăţind accesul la finanţare şi promovând o creştere incluzivă în regiune şi poate chiar la nivel mondial”, a mai spus Adry Naim, Director Regional pentru Europa Centrală şi de Sud-est în cadrul IFC.

Investiţiile IFC vin să sprijine eforturile României de a valorifica mai bine resursele umane, foarte talentate şi educate, şi de a îmbunătăţi ecosistemul investiţiilor de capital, pentru a deveni un jucător de top în industria economiei digitale şi dezvoltării de software inovativ, contribuind astfel la îmbunătăţirea competitivităţii şi a productivităţii în această ţară.

IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, este cea mai mare instituţie globală de dezvoltare concentrată pe sectorul privat din pieţele emergente. În exerciţiul financiar 2020, IFC a investit 22 miliarde dolari în societăţi private şi instituţii financiare din diverse ţări aflate în curs de dezvoltare, valorificând capacităţile din sectorul privat pentru a contribui la eliminarea sărăciei extreme şi pentru a susţine prosperitatea comună.

FintechOS capacitează organizaţiile care doresc să devină cu adevărat clientocentrice, ajutându-le să adopte o abordare bazată pe date şi să consolideze datele critice preluate din surse multiple, cum ar fi diverse baze de date sau dispozitivele care funcţionează cu IoT.

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

2 ore ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

2 ore ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

6 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

6 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

6 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More