Categories: Fără categorie

IGPR: Percheziţii într-un dosar privind colectarea şi reciclarea fictivă a 38 de milioane de kilograme de deşeuri de ambalaje

Poliţiştii şi procurorii efectuează, luni, percheziţii în Capitală şi în alte şase judeţe la persoane şi firme bănuite că ar fi consemnat în fals că ar fi realizat activităţi de colectare şi reciclare a peste 38 de milioane de kilograme de deşeuri de ambalaje.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române transmis Agerpres, luni dimineaţă, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, efectuează 24 de percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi judeţele Călăraşi, Dolj, Ilfov, Olt, Prahova şi Timiş.

De asemenea, arată sursa citată, sunt efectuate activităţi de ridicare înscrisuri de la 15 societăţi comerciale şi instituţii publice, într-un dosar penal de evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi spălare a banilor de către persoane implicate în operaţiuni fictive de reciclare a deşeurilor de ambalaje, cu impact negativ atât asupra mediului înconjurător, cât şi asupra bugetului de stat, respectiv Fondului pentru mediu.

“Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019-2020, prin intermediul unor societăţi comerciale coordonate direct sau prin interpuşi, patru persoane ar fi furnizat unor organizaţii care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului documente justificative în care ar fi consemnat în fals că ar fi realizat activităţi de colectare şi reciclare a peste 38 de milioane de kilograme de deşeuri de ambalaje (PET, sticlă, carton), prejudiciul estimat fiind de 24.707.941 de lei”, se precizează în comunicat.

Conform poliţiştilor, în scopul creării aparenţei cu privire la desfăşurarea activităţii de colectare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje prin intermediul societăţilor comerciale coordonate de cele 4 persoane bănuite, ar fi fost înregistrate în evidenţa contabilă a altor două societăţi comerciale achiziţii fictive pentru 12.951.000 kg. de sort agregat de sticlă, ce ar fi rezultat în urma prelucrării deşeurilor de ambalaje din sticlă, valoarea acestor cheltuieli fictive influenţând cuantumul obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat de cele două societăţi.

În cauză, vor fi puse în aplicare mandate de aducere emise pe numele persoanelor bănuite, care vor fi conduse la sediul poliţiei în vederea audierii, menţionează IGPR.

Articole recente

India va continua să cumpere petrol din Rusia, în pofida ameninţărilor lui Trump (presă)

Oficiali indieni au declarat că ţara va continua să cumpere petrol din Rusia în pofida…

48 de minute ago

Ministrul Economiei merge la Cugir, după incendiul de la Uzina Mecanică

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, merge sâmbătă la Cugir pentru a vedea situaţia de la Uzina…

o oră ago

Popa (BNR): Până la sfârşitul anului vom dispune de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor euro

România va dispune, până la sfârşitul acestui an, de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor…

o oră ago

Vladimir Plahotniuc spune că vrea să fie extrădat în Republica Moldova pentru a se reabilita

Vladimir Plahotniuc a afirmat vineri că vrea să se întoarcă în Republica Moldova pentru a…

2 ore ago

CapitalG, divizia Alphabet, și Nvidia sunt în negocieri pentru a finanța Vast Data cu până la 30 de miliarde de dolari (Reuters)

CapitalG, divizia de investiții în companii aflate în fază de creștere a Alphabet (GOOGL.O) și…

2 ore ago

Netanyahu amână până săptămâna viitoare o decizie privind noi acţiuni militare în Gaza (surse)

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a amânat până săptămâna viitoare luarea unei decizii asupra acţiunilor pe…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More