Categories: Fără categorie

IGSU: Evacuări la Roşia Montană, după o avarie la Barajul Lacului Tăul Mare

  • Şeful DSU – întâlnire cu autorităţile implicate în rezolvarea situaţiei de la barajul Tăul Mare

Localnicii din avalul Lacului de acumulare Piscicolă Tăul Mare vor fi evacuaţi preventiv, după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, primarul comunei Roşia Montană a sunat la 112 şi a semnalat o avarie la golirea de fund a barajului lacului.


“Pentru protecţia populaţiei aflate în proximitatea barajului, în cadrul şedinţei Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă a fost dispusă măsura evacuării preventive a localnicilor din avalul Lacului de acumulare Piscicolă Tăul Mare. Relocarea cetăţenilor va fi temporară în spaţiile puse la dispoziţie de autorităţile locale, iar transportul acestora se va realiza cu mijloace proprii sau ale autorităţilor locale şi ale ISU Alba (şapte microbuze). La nevoie, aceste mijloace vor fi suplimentate cu autoturisme ale operatorilor economici de transport din zonă. Spaţiile identificate pentru cazarea localnicilor se află la internate şcolare şi săli de sport din oraşul Abrud şi oraşul Cîmpeni, cu o capacitate de cazare totală de aproximativ 400 de persoane”, a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit Agerpres.

Patru mesaje RO-ALERT au fost transmise populaţiei, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost semnalată avaria.

Potrivit ISU Alba, pe parcursul nopţii, 268 de persoane (aflate în zone cu potenţial risc) au fost informate asupra măsurii de evacuare preventivă. Anunţarea acestora a fost făcută prin emiterea a patru mesaje RO-ALERT, concomitent cu anunţarea fizică de către echipaje mixte formate din pompieri, poliţişti, jandarmi şi reprezentanţi ai administraţiei locale, care au explicat populaţiei importanţa evacuării preventive.

“În urma acestui demers, 70 de persoane s-au autoevacuat la rude în localităţile limitrofe, 14 persoane au fost evacuate cu mijloace şi în spaţii asigurate de autorităţile locale (oraşele Abrud şi Cîmpeni), iar restul persoanelor au refuzat evacuarea”, a precizat sursa citată.

În prezent, se lucrează cu utilaje de mare capacitate (buldozere şi vole) pentru crearea unui drum de acces necesar autospecialelor de intervenţie, având în vedere că drumul este impracticabil până la baraj.

În zonă au fost dislocate 6 motopompe de mare capacitate, fiecare având posibilitatea de evacuare de 10.000 l/min.

Concomitent, un expert care a întocmit documentaţia ce a stat la baza obţinerii autorizaţiei de funcţionare a barajului vizat, împreună cu alţi specialişti ai SGA, expertizează avaria pentru stabilirea cu exactitate a riscurilor şi a metodelor de urmat pentru reducerea acestora.

Conform ISU Alba, în total, la această misiune au fost angrenate următoarele forţe şi mijloace: de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă – 71 de militari, două camioane cu două motopompe, două microbuze, opt autoturisme, două autospeciale de intervenţie (pentru gestionarea situaţiei, ISU Alba a alertat întregul personal operativ); a fost dispusă trimiterea în zona afectată a încă 4 motopompe de mare capacitate de la ISU Hunedoara, ISU Mureş, ISU Cluj şi ISU Bihor; de la IIJ Alba sunt 60 de jandarmi cu 15 auto, iar de la IPJ – 16 poliţişti cu 7 auto.

Duminică dimineaţa, de la ora 6,00, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a ajuns la faţa locului, având o şedinţă de lucru cu reprezentanţii tuturor instituţiilor şi operatorilor economici implicaţi în această misiune.

Centrul Judeţean Alba de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei a fost activat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce primarul comunei Roşia Montană a sunat la 112 şi a semnalat o avarie la golirea de fund a Barajului Lacului Piscicol Tăul Mare.

“Ca urmare a informării primite prin apel 112 de la primarul comunei Roşia Montană, prin care ni s-a semnalat o avarie la golirea de fund a Barajului Lacului Piscicol Tăul Mare, au fost dispuse până în aceste momente, următoarele măsuri: a fost convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Roşia Montană; s-a întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba; s-a activat Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei”, a anunţat ISU Alba.

Articole recente

Elena Popescu (Ministerul Energiei): Închiderea capacităţilor de cărbune nu poate fi făcută fără a avea cel puţin investiţiile pe gaz

Închiderea capacităţilor de cărbune nu poate fi făcută fără a avea cel puţin investiţiile pe…

o oră ago

OMS va folosi termenul de “mpox” în loc de variola maimuţei pentru a combate stigmatizarea

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat luni că va începe să folosească termenul "mpox"…

4 ore ago

Protecţia datelor: Meta va plăti o amendă de 265 milioane euro pentru că nu a protejat suficient datele utilizatorilor

Grupul american Meta, compania-mamă a Facebook, va trebui să plătească o amendă de 265 de…

4 ore ago

Christine Lagarde: Rata inflaţiei în zona euro nu a atins încă nivelul de vârf

Rata inflaţiei în zona euro nu a atins încă nivelul de vârf şi există riscul…

4 ore ago

Ministrul Energiei: Se pot depune proiecte pentru finanţarea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a semnat luni ordinul pentru aprobarea schemei privind sprijinirea investiţiilor în…

4 ore ago

ACER consideră că ar putea fi destul de dificil pentru Europa să cumpere gaze în 2023

Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) consideră că pentru Uniunea Europeană…

4 ore ago