Instituția Prefectului – Județul Ilfov informează cetățenii cu privire la Hotărârea nr. 8 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov privind măsurile adoptate în ședința extraordinară din 03.08.2020 în vederea prevenirii și limitării răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 în județul Ilfov, măsuri ce vor fi aplicate începând cu data de 04.08.2020, ora 12:00, pe toată raza administrativ-teritorială a judeţului Ilfov:
► Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele prezente în spațiile publice deschise cum ar fi piețe, târguri, oboare, expoziții, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, pe întreaga durată a programului de funcționare a acestora;
► Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele prezente în zonele de așteptare a mijloacelor de transport în comun (stații de autobuz, peroane CFR și autogări);
► Se instituie obligația pentru organizatorii de evenimente sau spectacole în aer liber de a pune la dispoziția participanților măști de protecție și obligația participanților de a purta masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pe toată durata de desfășurare a acestora, de la accesul și până la ieșirea din zonă;
► Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți angajații operatorilor economici, la intrarea și ieșirea din schimburi;
► Administratorii/proprietarii spațiilor publice/private menționate anterior afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective;
► Conducătorii instituțiilor/entităților publice din județul Ilfov vor asigura punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.
Uniunea Europeană şi Norvegia au stabilit să-şi intensifice cooperarea pentru a garanta surse adiţionale de…
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi şi vineri, la reuniunile liderilor din Uniunea Europeană şi…
Fondul Proprietatea a anunțat încheierea ofertei de răscumpărare, indicele de alocare fiind de 0,2393196964, potrivit…
Hackerii au furat 100 de milioane de dolari în criptomonede de la Horizon, o așa-numită…
Posibilitatea ridicării grupurilor de luptă din România şi din alte ţări estice la rang de…
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat acordarea statutului de ţară candidată la aderare Ucrainei, despre…
View Comments