Update articol:

Ilie Bolojan: JD Vance a avut dreptate când a spus că nici democrația noastră nu e în cea mai bună formă; Nu cred că se pune problema ca România azi să aibă de ales în SUA și Europa (Antena 3)

Vicepreşedintele SUA JD Vance a avut dreptate când a spus că democrația noastră nu este în cea mai bună formă, a spus președintele interimar Ilie Bolojan, la Antena 3 CNN.

Acesta a explicat: “Trebuie să înțelegem și perspectiva americană asupra libertăților pentru că au campanii foarte dure în Statele Unite ale Americii pe care le vedem că se derulează la fiecare ciclul electoral. Dar una este stabilitatea unui sistem politic american în care și interferențele străine nu au efectul pe care îl au în România. Din acest punct de vedere cu siguranță că, dacă am fi fost o democrație cât se poate de consolidată, ar fi trebuit să fim mai rezistenți la astfel de atacuri. Și atunci vicepreședintele JD Vance în acel discurs în care ne-a dat exemplu cred că a avut dreptate spunând că nici democrația noastră nu e în cea mai bună formă dacă prin astfel de atacuri hibride a putut fi afectat procesul electoral și cred că recâștigarea încrederii în instituții e un element foarte important și asta înseamnă inclusiv derularea unui proces electoral cât mai corect”. 

*  Ilie Bolojan: Anularea alegerilor prezidențiale a fost un lucru excepțional, de nedorit

Ilie Bolojan a comentat creșterea susținerii pentru partidele extremiste în România și anularea alegerilor prezidențiale din decembrie.

„Anularea alegerilor prezidențiale a fost un lucru excepțional, de nedorit, din start un astfel de eveniment generează suspiciuni, în interior tot felul de scenarii care duc la o împărțire a societății între cei care cred că a fost o decizie justă și cei care cred că a fost un abuz. E clar că, potrivit Constituției, Curtea avea această competență și a luat o decizie într-o competență constituțională. Așa cum apare din toate datele am avut o situație în care un candidat care cu toate că a avut o campanie bună în zona de online, a declarat cheltuieli zero și deci a fost o situația în care clar legislația finanțării campaniei electorale nu a fost respectată. Pe de altă parte suntem în situația în care toate țările europene nu sunt în situația de a avea un război fizic cu Rusia, ci sunt lucruri cât se poate de clare prin care orice fel de conflict social, nemulțumire este potențată, distribuită pe toate rețelele, orice narativ, orice candidat care vorbește în aceeași cheie este promovat nu neapărat pentru că e un candidat care face un joc conștient, dar efectele promovării lui sunt de a sparge comunitatea, de a crea tensiuni, de a genera nemulțumire și neîncredere”, a spus Ilie Bolojan.

* Ilie Bolojan: Nu cred că se pune problema ca România azi să aibă de ales în SUA și Europa

Nu cred că se pune problema ca România azi să aibă de ales în SUA și Europa. Cred că este o temă falsă și ceea ce am făcut și în această perioadă a fost să ne consolidăm aceste parteneriate strategice, care au însemnat apărare în primul rând, dar și economic, americanii au investit sume importante în România, a spus Ilie Bolojan.

Acesta a explicat: “A doua chestiune a fost apartenența la UE și aici a dominat partea economică. Cel mai important partener comercial e Germania. Orice lucru bun care se întâmplă în economia europeană are efecte și la noi.

N-am avut suficiente investiții pentru că nu am avut autostrăzi. Reconstrucția Ucrainei va face din zona noastră o zonă foarte importantă. Orice proiect va trece prin România.

Nu avem ce să alegem, ci să colaborăm, să construim relații durabile cu SUA, cu UE, să fim o țară pe care te poți baza”.

 

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025