Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că reorganizarea administrativă se poate face din 2028.
“Reorganizarea administrativă nu se poate face oricum, decât din 2028 şi e timp până atunci să se găsească o formulă pentru a discuta serios despre acest proiect. Nu uitaţi că asta înseamnă un vot, înseamnă legi organice, înseamnă susţinere parlamentară puternică”, a spus Bolojan, după şedinţa de guvern.
El a subliniat că în primul rând este nevoie de o administraţie locală mai eficientă.
“Să premiem performanţa în administraţie. Ţi-ai încasat impozitele, bugetul de stat îţi dă direct proporţional sumă de echilibrare. Nu ţi le-ai încasat, n-ai văzut că în centrul comunei este o casă P plus 2 făcută fără autorizaţie de construire? Atunci, te descurci. Deci, trebuie să existe un sistem de genul acesta, care să facă administraţia mai eficientă, pentru că şi în administraţie, în afară de a demoniza pe toată lumea, sunt primari performanţi, sunt oameni din administraţia publică locală, în consiliile judeţene, simpli oameni, care îşi fac datoria acolo”, a adăugat premierul.