Politica

Ilie Sârbu, validat de comisiile parlamentare pe postul de vicepreședinte al Curții de Conturi, iar Niculae Bădălău, ca vicepreşedinte al Autorităţii de Audit

Şapte candidaţi pentru Curtea de Conturi şi Autoritatea de Audit urmează să fie votaţi, marţi, de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Senatorii şi deputaţii din Comisiile de buget-finanţe au dat luni aviz pozitiv candidaturilor lui Ilie Sârbu – pentru funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi şi Niculae Bădălău (PSD) – pentru funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit, potrivit Agerpres.

Ilie Sârbu a fost validat pe locul rămas vacant prin demisia lui Nicu Marcu, pe durata rămasă a mandatului început cu data de 15 octombrie 2014, potrivit Hotărârii Parlamentului nr 28/2014 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte la Curtea de Conturi, potrivit raportului comisiilor de specialitate.

Au mai primit avizul parlamentarilor comisiilor de buget; pentru funcţia de consilier al Curţii de Conturi: Sorin Lazăr, Ion Călin, Claudia Boghicevici (pentru un mandat de 9 ani, începând cu 15 octombrie 2020), Dezso Csongor – Attila, Adrian Popa.

Au existat 16 dosare retrase. 

 

Articole recente

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

13 minute ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

2 ore ago

Marius-Gabriel Lazurcă – rechemat din calitatea de ambasador al României în Statele Unite Mexicane

Marius-Gabriel Lazurcă a fost rechemat din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More