Politica

Ilinca Macarie, membru fondator al Uniunii Salvaţi Bucureştiul şi consilier local în Sectorul 1, a demisionat din USR

Un alt membru USR şi-a anunţat demisia, Ilinca Macarie, membru fondator al Uniunii Salvaţi Bucureştiul şi consilier local în Sectorul 1. Macarie a afirmat că a avut ”aşteptări nerealiste”. ”Nu mai am nimic în comun cu oamenii care conduc acum USR-ul, nici ca viziune, nici ca sistem de valori” a scris Macarie pe Facebook.
”În sfârşit. Am demisionat din USR. Luasem hotărârea de mult, dar tot nu am apucat să oficializez decizia. Poate pentru că deja mă simţeam aşa de străină de această formaţiune politică, că mi se părea irelevant. (…) E clar, nu, de ce plec? Nu mai am ce face aici. Sunt membru fondator USB şi m-am băgat în politică pentru ca voiam să fac ceva concret şi ştiam ce vreau să fac. Ştiam că pot face, numai să fiu lăsată. Nu mai am nimic în comun cu oamenii care conduc acum USR-ul, nici ca viziune, nici ca sistem de valori (episodul Odăi a pus capac). Dar nu regret că am fost parte din această poveste. Cred că am avut aşteptări nerealiste”, a scris Ilinca Macarie pe Facebook.
Acesta şi-a exprimat speranţa că ”va veni şi vremea unora care vor o politică bazată pe empatie şi responsabilitate”.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

3 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

4 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

5 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

5 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

6 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More