Iluzia inflației (Florin Cîţu)

Explozia prețurilor în România nu este un fenomen întâmplător. Dincolo de șocurile externe și de fenomenele globale, inflația a devenit un instrument fiscal periculos, o soluție aparentă, dar de fapt dăunătoare, prin care Guvernul maschează creșterea galopantă a datoriei publice. Pe termen scurt, această strategie poate oferi un răgaz politic, dar pe termen lung, ea transferă costul direct pe umerii cetățenilor și condamnă economia la stagnare.

Mecanismul este un clasic al manualelor de economie. O inflație ridicată “umflă” Produsul Intern Brut (PIB) nominal. Chiar dacă producția reală (volumul de bunuri și servicii) stagnează, valoarea totală a economiei pare să crească. Ca rezultat, raportul Datorie/PIB, indicatorul pe care se bazează adesea evaluările internaționale, pare să se îmbunătățească. Este un truc contabil prin care se ascunde o realitate brutală: nu s-au făcut reforme, nu s-a tăiat nicio cheltuială, iar datoria în termeni nominali continuă să se acumuleze.

Nota de plată este achitată de români. Cetățenii își văd puterea de cumpărare erodată, iar economiile, inclusiv cele plasate în titluri de stat, își pierd valoarea reală. Într-un paradox evident, aceștia finanțează indirect deficitele bugetare, deși randamentele promise sunt anulate rapid de inflație. Oamenii cred că își protejează banii, dar în realitate, sunt folosiți pentru a amâna o criză fiscală inevitabilă.

Această strategie este nesustenabilă și duce, previzibil, la un rezultat toxic: stagflație. O combinație între o inflație persistentă și o creștere economică reală modestă va sufoca investițiile private și va ridica costurile de împrumut pentru stat, intrând într-un cerc vicios. Guvernul cumpără timp cu o monedă care devine din ce în ce mai puțin valoroasă, iar în cele din urmă, credibilitatea fiscală a țării va fi compromisă.

Soluția nu se găsește în iluzii contabile, ci în principii economice solide. O reformă fiscală reală, reducerea cheltuielilor publice ineficiente și eliminarea subvențiilor arbitrare sunt singurele căi prin care economia poate fi stabilizată pe termen lung. Orice altceva este doar o amânare a plății, o strategie politică care va lăsa nota finală mult mai mare pentru generațiile viitoare.