Afaceri

IMM-urile pot primi noi finanţări nerambursabile prin Programul de Microindustrializare – “Fabricat în România” (minister)

Noi finanţări nerambursabile pentru dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM) vor fi acordate prin intermediul Programului de Microindustrializare “Fabricat în România”, al cărui buget este de 85 milioane de lei, pentru anul 2023, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), transmis vineri AGERPRES.

Procedura programului naţional multianual de microindustrializare a fost publicată în Monitorul Oficial, iar schema de minimis va fi implementată de MEAT, prin Agenţiile pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (AIMM) şi în parteneriat cu instituţiile de credit cu care vor fi semnate convenţii de colaborare, în urma unui proces de selecţie deschis, transparent, nediscriminatoriu şi necondiţionat.

Potrivit sursei citate, Programul de Microindustrializare îşi propune să sprijine investiţiile în sectoarele economice prioritare, precum şi să faciliteze creşterea volumului de activitate şi a competitivităţii IMM-urilor. De asemenea, iniţiativa are drept obiectiv susţinerea producţiei interne şi promovarea conceptului “Fabricat în România”.

În acest scop, antreprenorii vor putea contracta credite de investiţii din partea băncilor partenere, în timp ce MEAT va acoperi până la 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, stabilite prin procedură, dar nu mai mult de 500.000 de lei. Totodată, valoarea minimă a creditului de investiţii este de 250.000 de lei.

“Investiţiile eligibile se referă, printre altele, la echipamente tehnologice, cum ar fi maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, la soluţii şi sisteme de eficientizare energetică, la echipamente pentru colectarea, reciclarea şi reutilizarea deşeurilor industriale, la achiziţia autoutilitare şi autovehicule speciale sau de spaţii de lucru şi producţie, precum şi la realizarea de site-uri de prezentare a activităţii. Pot beneficia de sprijinul financiar nerambursabil societăţile care desfăşoară activităţi din domenii precum industria alimentară, metalurgică, a textilelor şi a articolelor de îmbrăcăminte, prelucrătoare a lemnului, precum şi industriile ce au ca scop fabricarea de produse din: hârtie, farmaceutice şi chimice, cauciuc şi mase plastice. Fabricarea de mobilă, calculatoare şi de maşini, precum şi alte sectoare, detaliate în procedură, sunt de asemenea eligibile în cadrul programului”, precizează ministerul de resort.

Înscrierile se vor desfăşura online şi vor fi anunţate la o dată ulterioară.

Procedura prevede depunerea unor cereri-tip de acord de principiu la creditare şi finanţare prin intermediul unui formular electronic de înscriere, care va fi disponibil pe site-ul MEAT.

La finalul acestei etape, va fi publicată lista tuturor cererilor înregistrate, în ordinea înscrierilor. Ulterior, aplicanţii vor fi înştiinţaţi să se prezinte la instituţia de credit parteneră pentru care au optat, unde va fi realizată o pre-verificare a bancabilităţii. Dacă răspunsul este unul pozitiv, va fi emis acord de principiu la creditare, iar AIMM va începe procesul de evaluare administrativă şi de eligibilitate, care poate fi încheiat favorabil prin emiterea notificării de principiu la finanţare. Creditul va fi acordat, însă, doar după verificarea finală a bancabilităţii, de către instituţia de credit parteneră, notează Ministerul Economiei.

Pentru anul 2023, Programul de Microindustrializare dispune de un buget în valoare de 85 de milioane de lei, cu un număr estimat de 170 de beneficiari. Bugetul total alocat perioadei 2024 – 2027 este estimat la 340 milioane de lei.

Articole recente

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

o oră ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

2 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

2 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

3 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

4 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More