International

Importurile Indiei de ţiţei rusesc în octombrie

Importurile Indiei de ţiţei rusesc s-au atenuat în octombrie, pe fondul majorării preţurilor, în timp ce livrările din Arabia Saudită au crescut, arată datele de la agenţiile Kpler şi Vortexa, analizate de Reuters, potrivit Agerpres.

India, al treilea importator şi consumator global de petrol, s-a bazat pe ţiţeiul rusesc vândut la un preţ mai scăzut, în urma impunerii sancţiunilor occidentale după invadarea Ucrainei.

Totuşi, rafinăriile din India au încetinit importurile de ţiţei rusesc în ultimele luni, de la un nivel de vârf de aproape două milioane de barili pe zi (bpd) mai devreme în acesta an.

Datele de la firma Kpler arată un declin de 12% al importurilor Indiei de ţiţei rusesc în octombrie, la 1,57 milioane bpd, în timp ce datele Vortexa indică o scădere de 8%, la 1,49 milioane bpd.

Discounturile pentru petrolul din for Rusia s-au atenuat, în condiţiile în care pe plan global preţurile petrolului au crescut, după reducerile de producţie decise de alianţa OPEC+.

Importurile Indiei de ţiţei rusesc se vor redresa în noiembrie, apreciază Viktor Katona, analist la Kpler.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

28 de minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

35 de minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

38 de minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

5 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More