Banci

Împrumuturile în franci elveţieni vor fi raportate la un nou indice începând cu 1 ianuarie 2022

Împrumuturile în franci elveţieni vor fi raportate la un nou indice începând cu 1 ianuarie 2022, SARON, faţă de LIBOR CHF, potrivit unui comunicat de presă al Băncii Naţionale a României.

“În continuarea comunicatului BNR din 5 aprilie 2021, aducem în atenţia publicului faptul că, în data de 22 octombrie 2021, a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1847 al Comisiei privind desemnarea unei înlocuiri statutare pentru anumite maturităţi ale LIBOR CHF, întrucât acestea din urmă nu vor mai fi calculate şi publicate”, se spune în comunicat.

BNR precizează că, prin acest act de punere în aplicare, Comisia Europeană a stabilit care sunt ratele de înlocuire pentru LIBOR CHF cu scadenţa la 1 lună, 3 luni, 6 luni şi 12 luni, în cazul oricărui contract şi al oricărui instrument financiar definit în Directiva 2014/65/UE.

“Ca atare, de la data de 1 ianuarie 2022, referinţele la ratele LIBOR CHF cu maturităţi la 1 lună, 3 luni, 6 luni şi 12 luni, conţinute în contractele şi toate instrumentele financiare cu scadenţe după 1 ianuarie 2022, care se raportează la LIBOR CHF, încheiate de către instituţiile de credit din România cu toţi clienţii acestora, vor fi înlocuite de drept, automat, cu ratele combinate SARON şi ajustările de marjă corespunzătoare, prevăzute în regulamentul de punere în aplicare al Comisiei, fără a fi necesară renegocierea contractelor”, se mai menţionează în comunicat.

Potrivit unui anunţ al Băncii Naţionale a României de la începutul lunii aprilie, Comisia Europeană va stabili unul sau mai mulţi indici de referinţă pentru înlocuirea indicilor LIBOR în cadrul contractelor şi al instrumentelor financiare, iar BNR va fi implicată activ în acest efort.

“Banca Naţională a României (BNR) este autoritatea naţională competentă în domeniul supravegherii indicilor de dobândă, utilizaţi ca indici de referinţă de către instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare în cadrul contractelor de credit, domeniu reglementat la nivel european prin Regulamentul (UE) 2016/1011 privind indicii utilizaţi ca indici de referinţă în cadrul instrumentelor financiare şi al contractelor financiare sau pentru a măsura performanţele fondurilor de investiţii (Regulamentul Benchmark). Având în vedere încetarea anunţată a publicării indicilor de dobândă LIBOR (comunicat ICE ) pentru monedele: franc elveţian, euro, liră sterlină şi yen japonez începând cu ianuarie 2022 şi pentru dolarul american de la jumătatea anului 2023, la nivel european au fost recent adoptate modificări asupra Regulamentului Benchmark, menite să atenueze efectele dispariţiei indicilor LIBOR. Astfel, Comisia Europeană va stabili unul sau mai mulţi indici de referinţă, pentru înlocuirea indicilor LIBOR în cadrul contractelor şi al instrumentelor financiare”, se spune în comunicat.

Conform BNR, procesul de pregătire a tranziţiei către un nou set de indici de referinţă de înlocuire pentru LIBOR a fost deja demarat la nivel european, iar BNR va fi implicată activ în acest efort, alături de Comisia Europeană, alte bănci centrale şi autorităţi naţionale competente. La nivelul Comisiei Europene vor fi analizate diferite metode de calcul şi marje de ajustare pentru a înlocui indicii LIBOR, în scopul identificării variantei optime, având în vedere particularităţile pieţelor financiare, dar şi cerinţele legale existente vizând protecţia consumatorilor de servicii financiare.

În document se menţionează că, odată finalizat acest proces, Comisia Europeană va emite un act de punere în aplicare, care va fi uniform şi direct aplicabil în toate statele membre UE. Astfel, orice indice LIBOR va fi înlocuit de drept, în mod automat, în cadrul oricărui contract, cu noul indice de referinţă de înlocuire, fără a fi necesară renegocierea contractelor, dacă părţile la contract nu agreează în prealabil un alt indice de referinţă.

Articole recente

IMM România solicită Guvernului lansarea unui pachet de măsuri pentru susţinerea IMM-urilor

România are nevoie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, deoarece creşterea economică se realizează…

35 de minute ago

Tulsi Gabbard revocă autorizațiile de securitate pentru 37 de actuali și foști oficiali din domeniul securității naționale

Autorizațiile de securitate acordate de guvernul SUA pentru cel puțin 37 de actuali și foști…

54 de minute ago

Trump spune că SUA ar putea oferi sprijin aerian pentru a susţine un acord de pace în Ucraina

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat marţi că a exclus desfăşurarea de trupe americane pe…

2 ore ago

Exim Banca Românească reduce dobânda minimă la creditele de nevoi personale şi majorează suma maximă acordată

Exim Banca Românească a lansat o nouă soluţie de finanţare pentru persoanele fizice, disponibilă începând…

2 ore ago

Buzoianu: Nişte directoraşi şi nişte şefuţi care ţin puterea strânsă încearcă să manipuleze o reformă reală a Romsilva

Nişte directoraşi şi nişte şefuţi care ţin puterea strânsă încearcă, astăzi, să manipuleze o reformă…

2 ore ago

Lupu (UniCredit Bank): Vom fi în măsură să oferim acces la piaţa locală de capital investitorilor instituţionali ce au pe radar România

Ca participant la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), UniCredit Bank va fi în măsură să…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More