Fără categorie

În 2025, stresul social te poate trimite direct la neurochirurg. Alegerile pot crea un asemenea stres

„În 2025, stresul social este echivalentul unui disconfort psihologic resimțit de o persoană ca urmare a interacțiunilor sociale sau a mediului în care trăiește. Realistic vorbind, acesta este de o profunzime care poate crea un impact major asupra noastră a tuturor, iar netratat, poate afecta sănătatea mintală, emoțională sau chiar fizică a unei persoane. Față de alte decenii, acum stresul social este de fapt o combinație de factori din sfera digitală și socială. Mă refer aici la presiunea rețelelor sociale care sunt o prelungire a realității noastre unde ne comparăm constant cu alții, unde există hărțuire, unde căutăm o falsă validare și unde permanent trăim cu teama de a fi judecați. Pe de altă parte, la acest stres social contribuie izolarea noastră, potențată de conflictele geopolitice, discriminarea, presiunile economice și profesionale etc. În acest context, deși stresul social nu conduce direct la probleme neurochirurgicale, el poate crea un mediu fiziologic care contribuie la apariția sau agravarea unor afecțiuni neurologice grave”, declară Dan Benția, medic neurochirurg.

Printre afecțiunile neurochirurgicale care pot fi activate în contextul unui stres social crescut, pot aminti: creșterea riscului de accidente vasculare cerebrale (AVC), scăderea neuroplasticității creierului care astfel devine vulnerabil la traumatisme și boli, creșterea tensiunii arteriale și riscului real de formare a cheagurilor de sânge, diabetul zaharat, obezitatea, creșterea lipidelor și a colesterolului circulant etc.

De asemenea, urmare a unui astfel de stres, noi toți putem dezvolta tulburări de somn ce agravează simptomele neurologice, cefalee cronică sau migrene severe, vertij sau tulburări de echilibru. Dacă simptomele de mai sus devin persistente atunci este important să va prezentați la un specialist neurochirurg deoarece trebuie exclus riscul de: anevrisme, tumori cerebrale etc.

În ultimii ani, am observat că aceste presiuni de ordin social-economic-politic-digital au o constantă, pot accentua comportamente de tip “viciu” cum ar fi: alcool, fumat, droguri, sedentarism ce determină firesc boli cerebrovasculare, hernii, stenoze spinale deoarece coloana vertebrală suferă o degenerare sau, în cel mai rău caz, episoade neurologice acute care pot impune intervenții neurochirurgicale de urgență.

„Pentru a preveni ca stresul social trăit zilnic la intensitate ridicată să devină o amenințare la adresa sănătății noastre, sfatul pe care mi-l dau mie zilnic și vi-l dau și dumneavoastră este acela de a învăța să tindem spre echilibru în viața noastră, iar acesta poate fi atins dacă devenim mai riguroși cu obisnuințele noastre. Astfel prin mișcare regulată, somn de calitate, relații autentice – offline putem să ne păstrăm integri psihic și fizic, în contextul acestui „atac” al stresului asupra sănătății noastre,” declară Dan Benția.

Articole recente

BT acordă peste 10 milioane de euro companiei Pinum, pentru o fabrică de ultimă generație

Banca Transilvania finanțează compania Pinum cu peste 10 milioane de euro, susținând dezvoltarea unuia dintre…

16 minute ago

Alegerile parlamentare din Republica Moldova și ieșirea din defensivă a României (Iulian Mareș)

Atacul cu drone rusești întreprins în urmă cu două zile în spațiul aerian polonez a…

21 de minute ago

Eazy Asigurări face clarificări: suntem o companie 100% românească, cu autorizație locală și prezență fizică pe teritoriul României

Eazy Asigurări respinge categoric orice asociere cu societăți străine care operează în România fără sediu…

34 de minute ago

Reuniunea de politică monetară de la BCE complicată de criza politică din Franţa

Criza politică franceză, cu un nou prim-ministru, dar fără guvern sau buget, este aşteptată să…

40 de minute ago

Artmark scoate la vânzare peste 40 de kg de aur, evaluate la peste 4 milioane de euro

Licitația de Lichidare a Patrimoniului de Aur (lingouri și numismatică) a familiei Doamnei N.C., prima…

44 de minute ago

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,9% în luna august

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,9% în luna august, de la 7,84% în…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More