International

În dezacord cu UE, Ungaria spune că este pregătită să plătească în ruble pentru gazele ruseşti

Ungaria a anunţat miercuri că este pregătită să plătească în ruble pentru gazele ruseşti, în dezacord cu UE, care a căutat un front unit în opoziţia faţă de cerinţele Moscovei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Rusia le-a cerut statelor UE să-i plătească în ruble gazele livrate începând cu 1 aprilie, ceea ce acestea au refuzat. În prezent livrările continuă, întrucât primele plăţi pentru volumele de gaze livrate după această dată sunt scadente în a doua jumătate a lunii.

Premierul Viktor Orban a declarat miercuri, ca răspuns la o întrebare adresată de Reuters, că Ungaria va plăti în ruble pentru gazele ruseşti dacă Moscova o va cere.

Comisia Europeană a anunţat vineri că firmele europene ale căror contracte de furnizare de gaze naturale încheiate cu Rusia stipulează că plata se face în euro sau dolari nu ar trebui să dea curs cererii Rusiei privind plata în ruble.

Executivul comunitar a precizat că lucrează împreună cu companiile energetice şi guvernele statelor membre pentru a analiza decretul preşedintelui Vladimir Putin, însă companiile ale căror contracte de furnizare de gaze naturale încheiate cu Rusia prevăd plata în euro sau dolari nu ar trebui în încalce acele prevederi.

Ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto declarase că autorităţile UE “nu au niciun rol” în privinţa plăţilor din acordul de furnizare de gaze încheiat cu Rusia, care se bazează pe un contract bilateral între diviziile companiei ungare de stat MVM şi Gazprom.

Ungaria este unul dintre puţinele statele membre UE care a respins sancţiunile energetice contra Moscovei, în urma invadării Ucrainei.

Slovacia va acţiona la fel ca Uniunea Europeană împotriva solicitărilor Rusiei privind plata gazului în ruble, a declarat luni premierul Eduard Heger. Compania poloneză de gaze PGNiG a precizat că contractul său original cu Gazprom este obligatoriu pentru ambele părţi.

În Austria, OMV a anunţat vineri că a avut un contact iniţial cu Gazprom privind plata în ruble pentru gazele naturale, deşi Guvernul de la Viena susţine că nu există o bază pentru plata în altă valută decât euro sau dolar.

Ungaria, care este puternic dependentă de importurile de gaze şi petrol din Rusia, a semnat în 2021 un acord pe termen lung privind aprovizionarea cu gaze, conform căruia Gazprom ar urma să livreze anual 4,5 miliarde metri cubi de gaze.

Articole recente

Gaza: Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va lua măsuri ‘substanţiale’, declară Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…

7 ore ago

Dacă Rusia nu va înceta în zece zile războiul în Ucraina, vom impune sancţiuni, spune Trump

Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…

7 ore ago

Fico: Marea Britanie a plătit activiști pentru a influența alegerile din Slovacia în 2023; vom solicita explicații

Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…

8 ore ago

Bujduveanu: Transferul unei parcele din Piața Revoluției la MAI, retras de pe ordinea de zi a CGMB

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că retrage proiectul privind transferul unei suprafețe…

8 ore ago

Atac cibernetic declarat împotriva Naval Group: Constructorul de nave de război denunţă o “tentativă de destabilizare”

Constructorul de nave şi submarine francez Naval Group a fost, se pare, vizat de un…

8 ore ago

ANRE declanșează acțiuni de control privind plata compensațiilor către consumatori pentru nerespectarea indicatorilor de performanță

ANRE a dispus inițierea unei acțiuni de control la operatorii de distribuție concesionari, în ceea…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More