Comunicate de presa

În fiecare an, a treia săptămână din luna mai va fi dedicată organizării Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere

CSR – Coaliția pentru Siguranță Rutieră salută adoptarea de către Camera Deputaților, for decizional, a proiectului de lege care instituie Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere. Proiectul a fost aprobat cu o largă majoritate – 281 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 2 abțineri, marcând un moment esențial în recunoașterea siguranței rutiere ca prioritate națională. CSR a susținut activ această inițiativă, participând la consultările privind forma finală a proiectului legislativ și promovând constant măsuri eficiente pentru reducerea accidentelor rutiere și creșterea siguranței pe drumurile din România.

Conform legii adoptate, în fiecare an, a treia săptămână din luna mai va fi dedicată organizării Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere. Scopul: creșterea gradului de conștientizare și responsabilizare a tuturor participanților la trafic, de la șoferi și pietoni, la autorități și societate civilă.

Potrivit legii recent adoptate, evenimentele organizate în cadrul acestei Săptămâni vor include activități educative, manifestații științifice și culturale, precum și campanii de informare menite să reducă numărul accidentelor rutiere. Spre exemplu, Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne vor organiza activități practice de educație rutieră în școli și concursuri naționale precum „Cea mai bună patrulă școlară de circulație din România”. De asemenea, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va prezenta investițiile planificate pentru creșterea siguranței pe drumurile publice.

„Adoptarea acestei legi reprezintă un semnal clar că România face pași concreți în alinierea la bunele practici europene. Este un demers necesar, într-o țară în care siguranța rutieră rămâne o provocare majoră. Le mulțumim pe această cale inițiatorilor și tuturor celor au susținut acest demers”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președintele Coaliției pentru Siguranță Rutieră.

România se confruntă cu una dintre cele mai ridicate frecvențe ale accidentelor rutiere din Uniunea Europeană. Frecvența medie a daunelor este de peste 6%, ceea ce înseamnă că, anual, din 100 de vehicule, cel puțin 6 sunt implicate în accidente cu pagube materiale, vătămări corporale sau decese – un număr alarmant comparativ cu alte țări. Spre exemplu, România are o frecvență medie a daunelor de aproape 3 ori mai mare față de Ungaria și de aproximativ 2 ori mai mare față de Slovenia, Cehia și Polonia. Aceste date subliniază urgența implementării unor măsuri eficiente și susținute.

Coaliția pentru Siguranță Rutieră este o platformă de colaborare privată, apolitică și deschisă, ce reunește parteneri din mediul privat, societatea civilă și autorități publice pentru dezvoltarea și implementarea de politici sustenabile menite să reducă numărul accidentelor rutiere și al victimelor acestora.

Articole recente

UNSAR: Aproximativ 60 de maşini cu asigurare CASCO sunt vandalizate zilnic

Cele mai mari pagube raportate în cazul maşinilor asigurate CASCO, excluzând accidentele rutiere, apar în…

2 minute ago

Envisia a transmis Cancelariei Prim-ministrului un set de recomandări menite să contribuie la profesionalizarea rolului de membru de CA

În ultimele luni, Envisia a formulat și a transmis Cancelariei Prim-ministrului un set de recomandări…

5 minute ago

Dogioiu: Guvernul nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard de pensionare

Guvernul nu are în vedere și nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard…

o oră ago

Visual Fan raportează creșterea de aproape cinci ori a profitului, la 5,8 milioane lei, în primul semestru

Visual Fan, deținătoarea brandului Allview și companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul…

o oră ago

Horváth: 70–80% din bugetele IT sunt recurente, dar planificarea inteligentă poate reduce efortul și crește valoarea strategică

Majoritatea departamentelor IT replanifică anual aceleași costuri recurente, ceea ce duce la pierderi de timp,…

o oră ago

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența economică a României în context european: considerente teoretice și evidențe empirice

Autor: Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR Convergența economică a României rămâne, dincolo de dimensiunea celorlalte evoluții…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More