International

În Israel a început procesul de corupţie al prim-ministrului Benjamin Netanyahu

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că se prezintă ”cu capul sus”, într-o scurtă declaraţie făcută la intrarea în Tribunalul din Ierusalim, unde duminică începe procesul său pentru corupţie, abuz de încredere şi fraudă. El a denunţat drept “ridicole” acuzaţiile ce-i sunt aduse.

“Obiectivul este de a răsturna un prim-ministru puternic din tabăra de dreapta şi astfel de a înlătura dreapta de la putere pentru mulţi ani”, a mai spus Netanyahu, citat de Reuters, în declaraţia televizată, înainte de a se prezenta în faţa unui panel de trei judecători.

Susţinându-şi nevinovăţia, politicianul a afirmat că întreaga anchetă a fost fabricată de la bun început.

Netanyahu, în vârstă de 70 de ani, este inculpat în trei dosare separate, dintre care unul, deosebit de sensibil, ar implica favoruri financiare pentru un director general al unei companii de telecomunicaţii, în schimbul unei imagini favorabile din partea unei organizaţii media a grupului, scrie AFP.

“În 244 de ani de democraţie (de la revoluţia americană, n.r.), nimeni nu a fost acuzat vreodată că a beneficiat de o imagine favorabilă în presă. Şi în cazul meu, reflectarea (media) nu a fost chiar favorabilă”, a adăugat Netanyahu, care a spus că a solicitat ca audierile să fie transmise în direct la televizor.

“Am cerut ca totul să fie transmis în direct pentru ca publicul să audă totul (în direct) şi nu prin filtrul jurnaliştilor (plătiţi) de către procurorul general”, a adăugat el, acuzând o parte a presei israeliene de parţialitate în această chestiune.

Este prima dată în istoria Israelului când un şef de guvern se confruntă cu acuzaţii penale în timpul mandatului său, notează AFP, citată de Agerpres.

Netanyahu a fost inculpat în noiembrie trecut, iar procesul trebuia să înceapă la jumătatea lui martie, dar a fost amânat pentru 24 mai din cauza epidemiei de coronavirus.

În Israel, funcţia de prim-ministru nu asigură niciun fel de imunitate, însă potrivit unei decizii a Curţii Supreme inculparea nu duce la interdicţia de a ocupa postul sau de a forma un guvern.

În urmă cu o săptămână, pe 17 mai, Netanyahu, liderul partidului de centru-dreapta Likud, şi-a început oficial un nou mandat de prim-ministru de 18 luni, în fruntea unui guvern de uniune naţională a cărei şefie va fi împărţită prin rotaţie cu fostul său adversar centrist Benny Gantz, de la Alianţa Albastru şi Alb, din noiembrie 2021.

Duminică, înainte de începerea procesului, Netanyahu a ţinut prima şedinţă de guvern.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

21 de minute ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

28 de minute ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

31 de minute ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

34 de minute ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

55 de minute ago

Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO; Donald Tusk spune că au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian polonez

Premierul polonez Donad Tusk a declarat că Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More