Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: en.kremlin.ru
Preşedintele rus Vladimir Putin a numit vineri asaltul armatei israeliene asupra Fâşiei Gaza “inacceptabil”, comparându-l cu teribilul asediu nazist asupra oraşului sovietic Leningrad (actualul Sankt Petersburg) în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit lui Putin, Israelul ar putea lua în considerare să facă ceva în Gaza “comparabil cu blocada Leningradului”. “Acest lucru este inacceptabil. Mai mult de două milioane de oameni locuiesc acolo. Nu toată lumea susţine Hamas”, a declarat preşedintele rus într-o conferinţă de presă la Bişkek, în Kârgâzstan.
“Înţelegem logica evenimentelor, dar, în ciuda tuturor violenţelor de ambele părţi (…), trebuie să ne gândim la populaţia civilă”, a spus Putin.
El a subliniat că Israelul a fost lovit de un “atac fără precedent, nemaivăzut în istorie”, comis de organizaţia palestiniană Hamas. Cu toate acestea, el a spus că Israelul răspunde “pe scară largă şi într-un mod destul de brutal”.
“Trebuie să găsim o cale de ieşire din această situaţie. În opinia mea, această soluţie poate fi găsită prin mediere”, a adăugat Putin, propunând ajutorul Moscovei.
Rusia a menţinut în mod tradiţional relaţii bune atât cu autorităţile israeliene, cât şi cu cele palestiniene, precum şi cu mai mulţi actori regionali, cum ar fi Siria, Egiptul şi Iranul.
Este, de asemenea, membră Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, alături de SUA, UE şi ONU, un format care ar trebui să medieze conflictul israeliano-palestinian.
Putin a declarat anterior vineri că un atac terestru israelian asupra Fâşiei Gaza ar provoca “victime civile (palestiniene) absolut inacceptabile”.
Armata israeliană a declarat că se pregăteşte pentru o astfel de ofensivă după atacurile fără precedent ale Hamas pe teritoriul său, dar nimic nu a fost decis.
Guvernul nu are în vedere și nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard…
Visual Fan, deținătoarea brandului Allview și companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul…
Majoritatea departamentelor IT replanifică anual aceleași costuri recurente, ceea ce duce la pierderi de timp,…
Autor: Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR Convergența economică a României rămâne, dincolo de dimensiunea celorlalte evoluții…
Administrația Trump continuă să critice Rezerva Federală, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, spunând că banca centrală…
Statele Unite ale Americii au informat statele din Europa că se retrag din eforturile comune…
This website uses cookies.
Read More