Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzsursa Pixabay
Judecarea dosarului “Microsoft 3”, în care au fost trimişi în instanţă, printre alţii, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi fostul jucător de tenis Dinu Pescariu, se va relua de la zero, după ce unul dintre judecători din completul de la Înalta Curte s-a pensionat, potrivit Agerpres.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis o cerere depusă de avocaţi prin care solicitau reluarea cercetării judecătoreşti în dosarul “Microsoft 3”, în urma pensionării judecătorului Geanina Arghir şi înlocuirea acesteia cu Alexandra Iuliana Rus, stabilind reluarea de la zero a procesului.
Pe 27 septembrie 2017, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, fostul jucător de tenis Dinu Pescariu, omul de afaceri Claudiu Florică şi Călin Tatomir, fost director general al Microsoft România SRL, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul “Microsoft 3”.
Potrivit DNA, în condiţiile în care în luna aprilie 2009 expira contractul comercial privind închirierea de licenţe Microsoft, Gabriel Sandu, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi la instigarea lui Claudiu Florică şi a lui Dinu Pescariu, ar fi depus diligenţele necesare pentru încheierea unui nou contract.
Acest lucru, spun anchetatorii, nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitaţii publice în condiţiile OUG 34/2006.
“În acest context, inculpaţii Dinu Mihail Pescariu şi Claudiu Ionuţ Florică, în calitate de reprezentanţi în fapt/drept ai societăţii D.Con.Net AG, pentru a fi favorizaţi în câştigarea licitaţiei publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme, Gabriel Sandu, căruia i-au şi plătit în acest scop suma de 2.196.035 euro (pentru aceste fapte, prin Sentinţa nr. 258/24.03.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 1191/1/2015, au fost condamnaţi Dorin Cocoş şi Gabriel Sandu pentru trafic de influenţă)”, spune DNA.
Prejudiciul reţinut de DNA este de 51.396.344 euro şi reprezintă diferenţa dintre suma plătită de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (90.182.344 euro) şi suma care a fost facturată de către furnizorul de licenţe către SC Dim Soft SRL (38.786.000 euro).
Bogdan Mîndrescu este, începând din 3 septembrie, noul director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti…
O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Joong Shik Kang, va efectua o…
Politica franceză este atât de paralizată încât demisia președintelui Emmanuel Macron – o idee care…
Un grup de 593 de economişti, printre care laureaţi ai Premiului Nobel şi foşti oficiali…
Celco a ajuns la 96,4% din Prefab, după ce a cumpărat participațiile lui Marian Miluț…
Peste 85 de oameni de știință de renume în domeniul climei au afirmat marți că…
This website uses cookies.
Read More