Categories: Fără categorie

Înaltul comisar al ONU pentru refugiaţi pledează pentru creşterea contribuţiilor financiare destinate refugiaţilor venezueleni

Înaltul comisar al ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, a făcut apel duminică la sporirea ajutorului umanitar pentru valurile de refugiaţi venezueleni care ajung în ţările învecinate şi care suprasolicită serviciile sociale şi stârnesc tensiuni în plan local, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Grandi avea planificată o vizită în oraşul de frontieră brazilian Pacaraima la acest sfârşit de săptămână, dar autorităţile l-au sfătuit să îşi anuleze vizita din cauza protestelor localnicilor, nemulţumiţi de sosirea zilnică a peste 500 de venezueleni.

Locuitorii din Pacaraima au închis magazinele sâmbătă şi au mărşăluit pe străzi, scandând: “Afară că venezuelenii”, “Pacaraima este a noastră”, “Afară cu ONU” şi “Brazilia pentru brazilieni”.

UNHCR estimează că 4.3 milioane de venezueleni au fugit de tulburările economice şi politice din ţara natală, în principal în Columbia (1.2 milioane), dar şi în Peru, Chile şi Ecuador. În Brazilia au rămas aproximativ 180.000 de venezueleni.

La începutul anului, ONU şi ONG-urile au făcut apel la contribuţii financiare în valoare de 770 milioane de dolari din care, până în prezent, s-au strâns mai puţin de 180 milioane de dolari, a declarat oficialul UNHCR într-un interviu telefonic acordat după vizitele întreprinse în Chile şi Brazilia.

“Acesta este unul dintre cele mai subfinanţate apeluri umanitare din lume pentru una din cele mai mari crize”, a afirmat Grandi.

Instituţii financiare precum Banca Mondială şi Banca de Dezvoltare Inter-Americană sunt angajate, dar trebuie să îşi accelereze ajutorul pentru a sprijini sistemele sanitare şi de educaţie, a opinat înaltul oficial al ONU.

Grandi a mai declarat că se manifestă semne ale resentimentelor faţă de imigranţi în întreaga regiune, reflectate de creşterea restricţiilor privind mişcarea venezuelenilor în ţările andine.
A lăudat însă Chile pentru acordarea unei treceri sigure şi garantarea dreptului de azil. Chile a primit pe teritoriul său 400.000 de venezueleni.

Înaltul comisar al ONU pentru refugiaţi a avut cuvinte de laudă şi pentru armata braziliană pentru operaţiunea “deosebit de bună şi foarte umană” de a primi migranţi din Venezuela în statul de frontieră nordic Roraima, cel mai sărac din federaţia braziliană, de unde sunt relocaţi în alte părţi ale ţării. 

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

2 ore ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

2 ore ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

2 ore ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

2 ore ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

2 ore ago

Grupul Vertik organizează un eveniment dedicat antreprenorilor care îşi doresc să îşi diversifice sursele de finanţare

Grupul Vertik - care reuneşte compania de consultanţă în management Vertik şi Asociaţia Vertik pentru…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More