Categories: Fără categorie

Încă un republican se va confrunta cu Donald Trump în alegerile primare pentru prezidenţialele din 2020

Donald Trump “este un copil”: astfel şi-a justificat republicanul american Joe Walsh candidatura în alegerile primare împotriva actualului preşedinte american, pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020, devenind la ora actuală al doilea său contracandidat al acestuia, informează duminică AFP, potrivit Agerpres.

“Nu putem suporta alţi patru ani de Donald Trump. De aceea, sunt candidat pentru prezidenţiale”, a scris, pe Twitter, Joe Walsh, animator la un post de radio conservator şi fost parlamentar din partea Tea Party în Congres.

Candidatura lui este mai degrabă una simbolică decât ameninţătoare pentru Trump, care are sprijinul partidului şi al majorităţii parlamentarilor şi electorilor săi şi nu se îndoieşte că va fi reînvestit. Însă aceasta este a doua candidatură împotriva lui Donald Trump, după cea a fostului guvernator republican moderat Bill Weld.

“Mi-am înaintat candidatura pentru că el este incompetent. Trebuie ca cineva să se dedice” (confruntării lui Trump), a explicat Joe Walsh într-un interviu la postul ABC. “El este crud. El este rasist, el este narcisist”, a mai declarat Walsh cu referire la Trump.

Donald Trump nu este primul preşedinte american aflat la sfârşit de mandat care are contracandidaţi în partidul său pentru o nouă învestitură. În 1980, de exemplu, preşedintele democrat aflat la sfârşit de mandat Jimmy Carter a trebuit să se confrunte până la sfârşitul alegerilor primare cu senatorul din tabăra sa Ted Kennedy. Carter a fost reînvestit, însă a pierdut alegerile împotriva lui Roland Reagan.

Partidul Republican ar urma să organizeze alegerile primare în 2020, însă aceasta ar putea fi o simplă formalitate pentru Trump.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

3 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

3 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

3 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

7 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More