International

Incendii şi caniculă în Grecia: Premierul Mitsotakis avertizează în legătură cu ”o vară dificilă”

Grecia traversează ”o vară dificilă” şi suferă ”repercusiunile crizei climatice”, a avertizat marţi premierul Kyriakos Mitsotakis, în timp ce incendiile violente întreţinute de caniculă şi de vânt fac ravagii în ţară, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Lupta împotriva incendiilor va fi întotdeauna dificilă pentru că trăim repercusiunile crizei climatice”, a afirmat premierul conservator în cadrul unei reuniuni a consiliului de miniştri, transmisă în direct de televiziunea publică Ert.

El a estimat că în viitor situaţia se va “înrăutăţi” cu “temperaturi mai ridicate, mai multă secetă, vânturi mai puternice, în timp ce condiţiile geologice ale ţării îngreunează lupta împotriva incendiilor”.

“Avem încă o vară dificilă în faţă”, a avertizat Kyriakos Mitsotakis, subliniind că autorităţile elene vor da dovadă de “vigilenţă absolută”.

De peste o săptămână numeroase regiuni din Grecia sunt afectate de incendii. Potrivit estimărilor biroului elen al ONG-ului WWF, 35.000 de hectare de pădure şi de vegetaţie au fost distruse până acum în ţară.

Incendiile sunt extrem de devastatoare pe insulele frecventate de turişti, precum Rodos în sud-estul Mării Egee şi, în cealaltă parte a ţării, în insula Corfu din Marea Ionică.

La aproximativ o sută de kilometri de Atena, sudul insulei Evia este, de asemenea, parţial cuprinsă de flăcări.

În capitală termometrul urmează să urce la 41 de grade Celsius, în timp ce în centrul ţării sunt aşteptate temperaturi de maxim 44 de grade Celsius.

Situl emblematic al Acropolei din Atena, cel mai vizitat din ţară, îşi va închide din nou marţi porţile de la ora 13:00 locală (10:00 GMT) până la ora 17:00 locală (14:00 GMT). Această măsură a fost deja aplicată timp de câteva zile săptămâna trecută.

Articole recente

Crinel Nicu Grosu numit şef al Corpului de Control al premierului / Cine este Crinel Nicu Grosu

Prim-ministrul Ilie Bolojan l-a numit, vineri, în funcţia de şef al Corpului de Control al…

o oră ago

Italia, un magnet pentru super-bogaţi: regimul fiscal relaxat atrage un val de milionari

Italia se distinge în Europa prin politica sa prietenoasă faţă de cei foarte bogaţi, atrăgând…

o oră ago

Trump va găzdui summitul G20 la una din proprietăţile sale americane în 2026

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că summitul liderilor G20 din 2026 va avea…

o oră ago

Maduro consideră că un diferend cu Washingtonul “nu justifică” un conflict militar

Preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a afirmat vineri că "niciunul dintre diferendele" dintre Venezuela şi Statele…

2 ore ago

SUA: Trump a semnat ordinul pentru a redenumi Departamentul Apărării în Departamentul de Război

Preşedintele american Donald Trump a semnat vineri un ordin executiv pentru a redenumi Departamentul Apărării…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More