International

Incendiu în centrul Parisului, provocat aparent de o scurgere de gaze

O explozie survenită miercuri pe o stradă din Cartierul Latin, în centrul Parisului, a provocat un incendiu uriaş şi prăbuşirea faţadei unei clădiri, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Cel puţin 16 persoane sunt rănite, dintre care şapte se află în stare critică, potrivit poliţiei franceze.

Primarul adjunct Edouard Civel a menţionat drept posibilă cauză a incendiului o scurgere de gaze, mai ales că martorii au simţit un puternic miros de gaz înaintea deflagraţiei.

Cel puţin 200 de pompieri au fost implicaţi în operaţiunea de eliminare a incendiului, care între timp a fost stins.

Explozia s-a produs pe strada Saint-Jacques, într-o zonă foarte frecventată de turişti şi studenţi străini.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

6 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

6 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

7 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More