International

Incendiu la o bază militară din Crimeea: Ucraina salută o “operaţiune reuşită”

Ucraina a salutat miercuri o “operaţiune reuşită” după incendiul produs în dimineaţa zilei la o bază militară din Crimeea care a determinat autorităţile instalate de Moscova să evacueze peste 2000 de civili, a consemnat AFP, potrivit Agerpres.

“O operaţiune reuşită a fost efectuată în Crimeea ocupată. Inamicul ascunde amploarea pagubelor şi numărul de victime”, a scris pe Telegram şeful serviciilor de informaţii militare ucrainene Kirilo Budanov.

Acesta a postat împreună cu mesajul o scurtă filmare unde se vede o instalaţie în flăcări, fără ca această în cauză să poată fi identificată imediat, notează AFP.

Forţele aeriene ucrainene au afirmat mai devreme miercuri că au distrus 23 din 32 de drone explozive lansate de forţele ruse şi 13 şi 16 rachete de croazieră Kalibr deasupra regiunii Odesa.

Această nouă serie de atacuri ruse s-a soldat cu cel puţin 12 răniţi în cursul nopţii în regiune, a indicat guvernatorul Oleg Kiper.

Pe de altă parte, în Doneţk, est, zece civili au fost răniţi marţi în bombardamente ruse, a anunţat miercuri pe Telegram guvernatorul Pavlo Kirilenko.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

6 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

6 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

7 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

7 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

7 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More