Evenimente

Incendiu violent, în clădirea Consiliului Județean Suceava

  • ACTUALIZARE  – Incendiul de la acoperişul Palatului Administrativ a fost localizat în urma intervenţiei pompierilor, situaţia fiind sub control, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

    “Incendiul este localizat, nu se poate extinde la celelalte etaje sau clădiri din zonă. Situaţia este acum sub control”, a afirmat reprezentantul ISU Suceava.

    El a arătat că a fost afectat acoperişul clădirii administrative pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 de metri pătraţi. “Incendiul s-a manifestat la astereala de lemn a acoperişului şi a degradat inclusiv învelitoarea din tablă”, a arătat Alin Găleată.

    De asemenea, acesta a menţionat după ce va fi finalizată misiunea de lichidare în totalitate a incendiului, va fi stabilită şi cauza probabilă de izbucnire a focului.

    Totodată, el a arătat că pompierii ajunşi la faţa locului nu s-au putut baza la început pe hidranţii din zonă “care nu aveau presiunea optimă” şi de aceea au fost suplimentate autospecialele cu apă. Alin Găleată a adăugat că astfel de probleme se întâlnesc în mai toate zonele unde se intervine de către pompieri pentru stingerea incendiilor.

***

Un incendiu a izbucnit în această dimineață la clădirea consiliului județean Suceava, în corp comun cu prefectura Suceava. Se văd flăcări pe acoperiș, iar din clădire iese un fum gros care iese de la mansardă. De la nivelul ISU Suceava acționează 4 mașini de stingere, 1 autoscară și 2 ambulanțe SMURD. În sprijin acționează și 1 mașină de stingere și 1 autoscară de la ISU Botoșani, potrivit digi24.ro.

„Incendiul se manifestă la acoperișul clădirii aproape în totalitate, intervenim la fața locului cu patru autospeciale de stingere și o autoscară de lucru la înălțime, intervenim atât din exterior cu autoscara, cât și din interior. La fața locului avem și două ambulanțe SMURD, însă din fericire, la acest moment nu avem persoane care să fie rănite.

Toate persoanele care se aflau în interior s-au autoevacuat pentru că incendiul se manifestă la nivelul acoperișului, deci nu au fost în pericol.

După localizarea și lichidarea incendiului vom stabili cauza probabilă, vorbim de o structură din lemn, și aceasta e cea mai mare problemă, și faptul că e acoperită de tablă, deci incendiul se manifestă sub acea tablă.

Intervenția este foarte dificilă din cauza cantității foarte mare de material combustibil, lemn așa cum spuneam, a suprafeței foarte mari și faptul că este acoperită de tablă, sperăm să îl stingem cât mai repede”, a spus Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava, într-o intervenție telefonică la Digi24.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

o oră ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

o oră ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

o oră ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

2 ore ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More