Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuz”Un incendiu violent a izbucnit în jurul orei 19.01, la o societate comercială care are ca obiect de activitate fabricarea produselor din ţiţei din satul Inotesti, localitatea Colceag. La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 700 mp cuprinzând întreaga hală”, a transmis, luni seară, ISU Prahova.
Sursa citată a precizat că au mai fost cuprinse de foc 3 autoturisme şi un autotren, potrivit news.ro.
”Din nefericire, sunt şi două victime cu arsuri. Este vorba despre doi bărbaţi cu arsuri de gradul 3 şi 4 pe 80% suprafaţa corporală”, a mai precizat ISU Prahova.
La faţa locului au fost mobilizate mai multe autospeciale de stingere şi echipaje medicale.
”În apropierea halei sunt depozitate 3 tancuri a 20 tone de combustibil. Se acţionează pentru răcirea acestora”, a transmis Inspectoratul General pentru situaţii de Urgenţă.
Incendiul este localizat, iar pompierii au transmis că nu sunt locuinţe în zonă.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, se află la Washington D.C, el afirmând că a demarat un…
Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…
Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că va propune ca marii consumatori de energie…
Managerii de fonduri pot aplica la Fondul European de Investiţii (FEI) pentru alocarea bugetară de…
CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…
This website uses cookies.
Read More