Update articol:

Începe construcţia noului Centru de Cercetare în Tehnologii Verzi Aerospaţiale TGA de la Craiova

Masterbuild – General Contractor & Developer începe lucrările de construcţie la noul Centru de Cercetare în Tehnologii Verzi Aerospaţiale de la Craiova, o investiţie de peste 17 milioane euro, cofinanţată prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

Potrivit unui comunicat al companiei, transmis miercuri AGERPRES, localizat în proximitatea Aeroportului Internaţional Craiova, pe un teren cu suprafaţă totală de 14.000 mp, noul Centru TGA va avea o suprafaţă totală construită de aproape 8.000 mp şi va cuprinde două hale tehnologice, spaţii de birouri, o zonă de laboratoare, precum şi spaţii de întâlnire şi discuţii, transfer de bune practici pentru cercetătorii din laboratoare şi pentru parteneri şi colaboratori.

Centrul va beneficia de tehnologii de vârf cum ar fi sisteme robotizate inovative, tehnologii revoluţionare de producţie a componentelor pentru domeniul aerospaţial, instalaţii de ultimă generaţie care vor accelera nivelul de productivitate, sisteme avansate de proiectare şi prototipare 3D.

“Noul Centru TGA de la Craiova, unic în regiune, va creşte semnificativ capacitatea de cercetare – dezvoltare şi inovaţie a României în industria aerospaţială, precum şi de colaborare a României în marile proiecte de cercetare ale Uniunii Europene. Centrul este localizat într-o zonă puternic industrială, care va beneficia atât de sinergiile create de aceasta nouă dezvoltare, cât şi de un număr de peste 300 de locuri de muncă generate la nivel local”, declară Cătălin Nae, director general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare Aerospaţială Elie Carafoli (INCAS), potrivit Agerpres.

Construcţia proiectului va începe în această lună şi va fi predată beneficiarului, anul viitor. Implementarea proiectului de finanţare va dura până la sfârşitul anului 2023.

Bazat pe principiile Industry 4.0, Centrul TGA de la Craiova accelerează capacitatea de cercetare – dezvoltare aplicativă pentru industria aerospaţială, ca o componentă de bază a infrastructurii unice de cercetare a INCAS. De asemenea, acesta va asigura mediul de valorificare a potenţialului inovativ asociat dezvoltărilor tehnologice de tip “green” în domeniul aerospaţial, se precizează în comunicatul citat.

Proiectul de construcţie a fost câştigat în urma unei licitaţii publice anunţate în luna aprilie 2021, de către asocierea dintre companiile Masterbuild – General Contractor & Developer (companie de construcţii şi dezvoltare specializată în construcţii industriale şi logistice) Hit & Cold – companie specializată în instalaţii şi Oopy Arhitectura.

TGA este cofinanţat prin FEDR, iar valoarea totală a proiectului este de aproape 85,235 milioane de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă se ridică la 84,757 milioane de lei.

INCAS – Institutul National de Cercetare – Dezvoltare Aerospaţială Elie Carafoli este principalul Centru de cercetare în ştiinţe aerospaţiale din România, cu o activitate de peste 60 de ani în ingineria aerospaţială, fizica fluxurilor şi aerodinamica aplicată, utilizând tehnologii de ultimă generaţie şi infrastructura unică de importanţă strategică naţională.

Institutul a fost implicat în toate proiectele aeronautice naţionale majore pentru zonele civile şi militare şi acţionează, în prezent, ca un actor important în politica Uniunii Europene pentru dezvoltarea cercetării şi dezvoltării în cadrul viziunii FlightPath 2050 şi al viitorului Program Orizont 2020.

Masterbuild este o companie de construcţii şi dezvoltare logistică şi industrială, activă din anul 2005 atât pe segmentul construcţiilor industriale, cât şi al proiectelor comerciale şi rezidenţiale.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025