Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzpixabay.com
Închiderea şcolilor pe fondul pandemiei de coronavirus ar putea avea efecte devastatoare asupra dezvoltării copiilor, în numeroase ţări şi pentru multe decenii de acum înainte, a avertizat marţi Fondul ONU pentru copii UNICEF, transmit dpa şi AFP, potrivit Agerpres.
Peste 600 de milioane de copii din lume nu merg la ore în momentul de faţă, cifre care nu iau în considerare şcolile închise ca urmare a perioadei de vacanţă, a precizat purtătorul de cuvânt al UNICEF James Elder.
Doar în Africa de est şi de sud, circa 40% dintre copiii de vârstă şcolară nu frecventează şcoala: celor 37 de milioane care nu mergeau la şcoală dinainte de pandemie li s-au adăugat acum încă 32 de milioane, din cauză că unele şcoli au rămas închise ori ei nu s-au mai întors în bănci după redeschiderea lor.
Doar un număr redus de şcoli din această regiune pot asigura cursuri online, a menţionat Elder.
“Educaţia, siguranţa, prietenii şi mâncarea au fost înlocuite cu nelinişte, violenţă şi mame adolescente”, a mai spus purtătorul de cuvânt al UNICEF, potrivit căruia numărul sarcinilor înregistrate la tinere între 10 şi 24 de ani a crescut cu peste 20% anul trecut doar în Uganda.
UNICEF avertizează că este o situaţie ale cărei consecinţe vor fi resimţite decenii la rând, amintind un raport al Băncii Mondiale ce estimează că această generaţie de elevi vor câştiga cu 10 trilioane de dolari mai puţin de-a lungul vieţii decât ar putea dacă şi-ar finaliza educaţia.
Fiecare an de şcolarizare creşte potenţialul de câştig cu 10%, notează UNICEF.
Elder a mai menţionat că, având în vedere lipsa livrărilor de vaccinuri către ţările mai sărace, redeschiderea şcolilor nu trebuie legată de vaccinarea tuturor profesorilor şi elevilor şi a făcut apel la guvernele şi statele donatoare să investească mai mult pentru a-i readuce la şcoală pe copii şi adolescenţi, iar tinerelor mame să li se permită să meargă în continuare la ore.
Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…
Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…
Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…
Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…
Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…
Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…
This website uses cookies.
Read More