Update articol:

Incident armat în Golf: Washingtonul denunţă din nou Iranul la ONU

Incident armat în Golf: Washingtonul denunţă din nou Iranul la ONU
 - poza 1 Sursa Twitter Al Arabiya

Ambasadorul Statelor Unite la ONU, Jonathan Cohen, a făcut cunoscute joi, în cursul unei reuniuni cu uşile închise a Consiliului de Securitate, acuzaţiile aduse de Washington Iranului în ce priveşte responsabilitatea acestuia în atacurile împotriva a două petroliere în Golf, au afirmat mai mulţi diplomaţi, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Toate elementele indică Iranul, le-a spus în principal Jonathan Cohen celorlalţi 14 parteneri din Consiliul de Securitate cu prilejul acestei reuniuni solicitate de urgenţă de Washington, intrând în detalii cu privire la tipul de bombe utilizate şi acţiunea “sofisticată”, potrivit diplomaţilor.

Mai devreme, secretarul de stat american, Mike Pompeo, afirmase în cursul unei declaraţii oficiale: “Guvernul Statelor Unite consideră că Republica Islamică Iran este responsabilă de atacurile comise (joi) în Marea Oman”.

Două petroliere – unul norvegian, altul japonez – au fost vizate joi de un atac de origine necunoscută în Marea Oman.

Cu o lună în urmă, au avut loc deja atacuri împotriva a patru nave, între care trei petroliere, în largul Emiratelor Arabe Unite (EAU), acte pentru care Washingtonul a acuzat Teheranul.

Iranul a dezminţit orice implicare.

“Consiliul trebuie să se sesizeze în continuare cu privire la acest subiect”, a insistat ambasadorul american, subliniind că precedentele atacuri nu au dus la niciun răspuns. “Dacă nu reacţionăm, sunt posibile alte atacuri”, a adăugat el, citat de diplomaţi.

Cu prilejul reuniunii, toate ţările şi-au exprimat îngrijorarea în faţa accentuării tensiunilor.

Mai multe ţări au cerut “o anchetă independentă” asupra ultimului atac. Rusia a subliniat că “nu trebuie să ne precipităm asupra concluziilor”, potrivit unei surse diplomatice.

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (27/10/2025)

Prelungire termen de maturitate/scadenta pentru obligatiunile emise de ALTUR

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (27/10/2025)

Autorizare membru al Consiliului de Administrare al SAI Muntenia Invest SA

TERAPLAST SA (TRP) (27/10/2025)

Detalii teleconferinta T3/2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (27/10/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 20.10.2025 - 24.10.2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (27/10/2025)

Programul de investitii in capacitatile de stocare, continuat de Rompetrol Rafinare