Energie

Incidentul de la Cernobîl nu a afectat România

Incidentul care a avut loc în timpul nopții trecute, la Cernobîl, după ce o dronă a lovit învelișul din beton care protejează rămășițele Reactorului 4 al fostei centrale nucleare, din Ucraina, nu reprezintă un pericol pentru români.

În România, Rețeaua Națională de Supraveghere a Radioactivității Mediului (RNSRM), aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) și coordonată de Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM), monitorizează permanent evoluția radioactivății mediului la nivel national, iar valorile înregistrate după acest eveniment se situează în limitele obișnuite, specifice acestei perioade.

„RNSRM are implementate mai multe măsuri de verificare și avertizare sau alarmare permanente, care relevă orice creșteri ale radioactivității în probele de mediu monitorizate, iar valorile actuale arată că nu există niciun pericol pentru populație, ca urmare a acestui incident. Datele staţiilor automate sunt disponibile online pe site-ul ANPM, respectiv pe platforma EURDEP (European Radiological Data Exchange Platform), site-ul Comisiei Europene.

Continuăm monitorizarea atentă a evoluției situației radioactivității mediului, coroborată cu direcția curenților de aer”, a declarat Vicepreședintele ANPM, Eugen Ioan Cozma.

Toate datele referitoare la valorile înregistrate sunt obținute prin:

  • Sistemul național de avertizare/ alarmare în timp real pentru determinarea debitului dozei gama absorbite în aer (analize orare, efectuate de către stații automate de monitorizare), unde datele sunt postate permanent pe web site-ul ANPM (http://www.anpm.ro/debit-doza-gama) și APM teritoriale.
  • Analize de laborator pe diferiți factori de mediu, precum aerosoli atmosferici, depuneri atmosferice și apă de suprafață: analize beta globale (analize efectuate zilnic) și analize gama spectrometrice efectuate săptămânal și lunar.

Conform informațiilor primite de la IAEA, pe 14 februarie 2025, la ora 01:54  a fost înregistrat impactul unei drone cu noul sarcofag ce protejează rămăşiţele Reactorului 4 al fostei centrale nucleare de la Cernobîl, din Ucraina. Până în acest moment nu au fost semnalate modificări ale nivelurilor de radiație la fața locului.

 

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

5 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

6 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

6 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

7 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More