Macroeconomie

Încrederea în economia zonei euro a continuat să scadă în iulie

Încrederea în economia zonei euro a continuat să se înrăutăţească în iulie, în linie cu estimările, pe fondului optimismului mai redus în industrie, servicii şi retail, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor publicate marţi de Comisia Europeană, indicele sentimentului economic (ESI) a scăzut în iulie până la 102,7 puncte, de la 103,3 puncte în luna precedentă şi 105,2 puncte în mai. Cifra comunicată de Executivul comunitar este mai mare decât estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, care mizau pe o uşoară scădere, până la 102,6 puncte.

Încrederea în sectorul serviciilor, responsabil pentru două treimi din PIB-ul zonei euro, a scăzut până la 10,6 puncte în iulie, de la 11 puncte luna precedentă, în timp ce încrederea în industrie a scăzut luna aceasta la minus 7,4 puncte, de la minus 5,6 puncte în iunie iar în retail de la 0,1 puncte la minus 0,7 puncte.

În schimb încrederea consumatorilor s-a îmbunătăţit, de la minus 7,2 puncte la minus 6,6 puncte.

Separat, Comisia Europeană a publicat indicatorul privind climatul de afaceri, care ajută la identificarea stadiului ciclului de afaceri. Indicele a scăzut la minus 0,12 puncte în iulie, de la 0,17 puncte în luna precedentă – cel mai redus nivel din septembrie 2013.

Aşteptările inflaţioniste în rândul consumatorilor în următoarele 12 luni au scăzut la 20,6 puncte în iulie, de la 21,9 puncte în iunie şi 23,2 puncte în mai.

Şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a avertizat săptămâna trecută că perspectivele economiei mondiale se înrăutăţesc. În special, a explicat şeful BCE, previziunile se înrăutăţesc pentru sectorul industrial din zona euro, iar o redresare în semestrul doi din 2019 este acum mai puţin probabilă.

De asemenea, Draghi a declarat că ţinta de inflaţie a BCE, de 2%, nu trebuie văzută ca un plafon, după ce la şedinţa de politică monetară de joia trecută Consiliul guvernatorilor BCE a deschis calea pentru o reducere a costului creditului şi o extindere a achiziţionării de active la şedinţa din septembrie.

Sporirea promisiunilor privind noi măsuri de stimulare este menită să sprijine încrederea în economia zonei euro, pe fondul dificultăţilor cu care se confruntă sectorul industrial.

Deşi încrederea consumatorilor şi creditarea bancară rămân la un nivel ridicat, recentele date din industrie arată o imagine sumbră, sporind riscul ca cererea externă slabă, parţial ca rezultat al războiului comercial, să afecteze curând evoluţia zonei euro.

Conform datelor Eurostat, în iunie, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut uşor, până la 1,3%, de la un nivel de 1,2% înregistrat în luna mai, şi în linie cu estimările analiştilor. 

Articole recente

Extinderea rețelei electrice globale alimentează o nouă creștere a cererii de cupru (Reuters)

Cererea de cupru crește mai repede decât se anticipa în industrie, impulsionată de investiții de…

44 de minute ago

Ungaria: Orban le promite funcţionarilor publici subvenţii pentru locuinţe, în perspectiva alegerilor din 2026

Ungaria intenţionează să le acorde funcţionarilor publici, inclusiv poliţiştilor şi profesorilor, o subvenţie anuală pentru…

47 de minute ago

Trump afirmă că BRICS acționează împotriva Americii și a dolarului american

Potrivit președintelui SUA, BRICS dorește să submineze statutul dolarului ca monedă de rezervă mondială Președintele…

53 de minute ago

Donald Trump anunţă un acord comercial cu SUA – Coreea de Sud care prevede taxe vamale de 15%

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri un acord comercial cu Coreea de Sud, în…

o oră ago

UE va plăti 750 miliarde de dolari pentru gaze naturale lichefiate, petrol, combustibili nucleari şi tehnologii de vârf din SUA

Acordul privind tarifele şi comerţul, convenit în 27 iulie de şeful Comisiei Europene, Ursula von…

o oră ago

Bitdefender: Camere de supraveghere vândute în România, expuse unor breşe grave de securitate

Bitdefender avertizează asupra unor vulnerabilităţi grave în firmware-ul camerelor de supraveghere Dahua Hero C1 (DH-H4C),…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More