Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Pixabay
India anchetează practicile locale de afaceri ale companiei americane Netflix, inclusiv presupuse nereguli privind vizele şi discriminare rasială, arată un e-mail trimis de autorităţi unui fost manager, conform agenţiei Reuters, care a avut acces la mesajul respectiv.
Detaliile au fost prezentate într-un text primit de Nandini Mehta, fostă directoare pentru afaceri şi probleme juridice în India, plecată din firmă în 2020, de un oficial din ministerul indian de interne.
“Acest mesaj se referă la preocupări privind ilegalităţi legate de vize şi impozite legate de practicile de afaceri ale Netflix în India”, a scris Deepak Yadav din Oficiul de Înregistrare Regională a Străinilor din ministerul de interne de la New Delhi. “Am primit anumite detalii în această privinţă legate de comportamentul companiei menţionate, nereguli privind vizele, structuri ilegale, evaziune fiscală şi alte practici incorecte, inclusiv incidente de discriminare rasială în care a fost implicată compania în timpul desfăşurării operaţiunilor sale în India”, a adăugat el, potrivit Agerpres.
Mehta a transmis la rândul său un e-mail în care arată că a intentat un proces împotriva Netflix în Statele Unite, pentru presupusa concediere ilegală şi pentru discriminare rasială şi de gen.
Netflix respinge acuzaţiile.
Fosta directoare a afirmat că apreciază ancheta din India şi speră că autorităţile vor face publice concluziile. Ea nu a dat detalii despre acuzaţiile formulate de guvern.
Yadav nu a comentat, susţinând că nu este autorizat să discute cu presa, iar oficiul din care face parte şi ministerul de interne nu au răspuns solicitărilor Reuters.
Un purtător de cuvânt al Netflix a declarat că firma “nu are informaţii privind o anchetă a guvernului indian”.
Netflix are circa 10 milioane de utilizatori în India, considerând ţara o piaţă în creştere; populaţia ţării este de 1,4 miliarde. Compania a dezvoltat treptat mai mult conţinut local, în care apar actori de la Bollywood.
Unii utilizatori au considerat însă că filmele de pe Netflix sunt uneori lipsite de sensibilitate. Compania a fost nevoită luna aceasta să adauge o declaraţie de exonerare de răspundere privind un serial indian despre deturnarea unui avion, după un val de indignare în mediile sociale din cauza prezentării unor terorişti musulmani drept hinduşi.
Din 2023, Netflix se confruntă şi cu pretenţii fiscale din parte Indiei, pe care le contestă.
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu afirmă, referindu-se la drona care a intrat în spaţiul aerian al…
Fostul preşedinte Traian Băsescu, afirmă, referindu-se la alegerile parlamentare din 28 septembrie, din Republica Moldova,…
Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…
Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…
O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…
Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…
This website uses cookies.
Read More