Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Twitter
Noua preşedintă a Indiei Draupadi Murmu, prima persoană în această funcţie ce provine din grupurile etnice indigene ale ţării, a depus luni jurământul, informează DPA.
“Alegerea mea este dovada că săracii din ţară pot avea visuri şi că ele le pot fi îndeplinite”, a declarat ea după ceremonie.
În India, preşedintele îndeplineşte în principal sarcini reprezentative, în timp ce puterea revine prim-ministrului. Murmu, care aparţine partidului naţionalist hindus BJP al prim-ministrului Narendra Modi, este a doua femeie care ocupă această funcţie.
Indigenii reprezintă aproximativ 8,6% din populaţia Indiei de în jur de 1,3 miliarde de persoane şi sunt adesea săraci şi marginalizaţi.
Murmu, fostă profesoară, a fost anterior guvernatoarea regiunii Jharkhand, potrivit Agerpres.
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More