Burse/Investitii

News.ro: Indicii bursieri din Europa şi Statele Unite au atins niveluri record

Indicii bursieri din Europa şi Statele Unite au atins luni niveluri record, datorită acordului comercial preliminar dintre Statele Unite şi China, care a contribuit la continuarea creşterii determinate de victoria categorică a conservatorilor a alegerilor din Marea Britanie, de săptămâna trecută, transmite Reuters, potrivit News.ro.

Indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 2,3%, cea mai mare creştere între indicii regionali europeni, investitorii considerând că victoria premierului britanic Boris Johnson este un semnal pentru achiziţiile de acţiuni care au evoluat slab din cauza îngrijorărilor provocate de Brexit.

Acţiunile unor companii care obţin profituri mari în dolari, precum British American Tobacco, Glencore şi BHP, au avansat 3% – 5%. Titlurile unor bănci expuse la incertitudinile provocate de Brexit, între care Royal Bank of Scotland şi Barclays, au crescut la rândul lor.

”Asistăm la o realiniere a politicilor britanice şi a investiţiilor. Branduri britanice date la gunoi şi uitate sunt dintr-o dată poziţionate să crească pe un val de încredere regăsită”, a declarat Steven Holden, director general al firmei.

Indicele pan-european a atins un nivel record, cu o creştere de 1,4%, susţinută de acordul comercial sino-american şi de creşterea indicilor londonezi.

Titlurile companiilor miniere, care reacţionează la evoluţiile comerţului, au crescut după ce Washingtonul a anunţat că acordul dintre SUA şi China va duce aproape la dublarea exporturilor americane în China, în următorii doi ani, şi că este ”finalizat în totalitate”.

Indicele german DAX a rămas în urma altor indici europeni, tras în jos de titlurile Volkswagen. Indicele privind intenţiile de achiziţii ale managerilor germani calculat de Markit a arătat că activităţile din sectorul privat german au scăzut în decembrie pentru a patra lună consecutiv.

Indicii de pe Wall Street au atins luni niveluri record pentru a treia şedinţă consecutiv, datorită relaxării tensiunilor comerciale dintre SUA şi China şi a unor date pozitive din economia chineză, care au mărit optimismul investitorilor în perspectivele de creştere a economiei mondiale.

Titlurile Apple au crescut cu circa 2%, oferind cea mai mare susţinere indicilor S&P 500 şi Nasdaq,  care au urcat cu până la 1%, în urma suspendării tarifelor americane care urmau să intre în vigoare pe 15 decembrie şi care ar fi afectat o varietate de importuri din China, inclusiv de iPhone-uri. Şi titlurile producătorilor de cipuri au evoluat la rândul lor în creştere.

Articole recente

Secretarul Trezoreriei SUA avertizează asupra unor rambursări masive către companii, dacă Curtea Supremă anulează tarifele lui Trump

Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat duminică că este ”încrezător” că planul tarifar al preşedintelui…

34 de minute ago

Bolojan: Încetinirea economică – o realitate până în vara anului viitor; nu cred că inflaţia va ajunge de două cifre

Componenta de încetinire economică este o realitate cel puţin până în vara anului viitor, a…

39 de minute ago

Bolojan: Că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că trebuie crescută vârsta de pensionare, la toate categoriile,…

40 de minute ago

Bolojan: Discuţia la Cotroceni a fost de reducere cu 10% a angajaţilor în administraţia locală

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în privinţa reformei în administraţia publică locală că, din…

42 de minute ago

Kelemen Hunor susţine că deficitul bugetar nu poate fi redus sub 8% în acest an

Deficitul bugetar nu poate fi mai mic de 8% în acest an, perioada de reducere…

45 de minute ago

Bolojan: Sunt foarte rezervat să împrăştii banii pe care nu îi am

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în legătură cu proiectele PSD de eliminare a CASS…

46 de minute ago

This website uses cookies.

Read More