Macroeconomie

Industria şi-a revenit parţial în septembrie, dar viitorul rămâne incert

Industria a ieşit parţial din depresiune, în septembrie, mai mult pe seama cererii interne decât a comenzilor pentru export, arată Barometrul Industrial, sondaj realizat de IRSOP şi SNSPA.

Conform raportului, exportul pare anemic, probabil pe fondul încetinirii activităţii manufacturiere din Germania şi din alte ţări occidentale. Impactul activităţii industriale asupra inflaţiei şi a pieţei muncii rămâne negativ, consideră managerii intervievați. Starea de spirit în rândul firmelor nu s-a modificat esenţial faţă de luna august, dar managerii par a fi puţin mai optimişti, mai relevă sondajul.

Începând din 2014, în fiecare lună, IRSOP şi SNSPA întreabă un eşantion de manageri dacă în firma lor producţia, comenzile, stocurile, angajările şi alţi parametrii au crescut sau au scăzut faţă de luna precedentă. Un index bazat pe raportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte şi contracţie dacă scade sub 50.

Indicatorul global de încredere a managerilor s-a îmbunătăţit puţin urcând la 58 de puncte faţă de 55 în august. Probabil, pe fondul confirmării aşteptărilor adaptative, în sensul că managerii se aşteptau ca activitatea să crească la încheierea sezonului de vacanţă, ceea ce s-a şi întâmplat în septembrie. Confirmarea aşteptărilor pe termen scurt produce un plus de încredere în evoluţiile pe termen lung.

Volumul producţiei a ieşit din contracţie şi a urcat la 58 de puncte în zona de creştere. Acest nivel n-a mai fost atins din luna mai. Stocurile au crescut puţin până la 47 de puncte, dar de câţiva ani buni ele se află aproape permanent în contracţie.

 Comenzile noi s-au înviorat; indicatorul a crescut de la 45 în august la 58 în septembrie. Creşterea e susţinută îndeosebi de cererea internă, care s-a intensificat probabil şi pe fondul încheierii vacanţei de vară. Comenzile pentru export trenează. În august erau la 43 de puncte în contracţie, iar în septembrie au urcat numai până la 50, adică până la graniţa între contracţie şi expansiune. Importurile de materii prime au crescut însă mai viguros, de la 49 în august la 56 în septembrie.

Numărul de salariaţi continuă să rămână contractat la 48 de puncte faţă de 44 în august. În ultimele 12 luni, media indicatorului de angajare a oscilat în jurul a 47 de puncte în interiorul zonei de contracţie, ceea ce înseamnă că în ultimul an industria nu a creat locuri noi de muncă.

Costurile de producţie rămân ridicate. În septembrie indicatorul s-a aflat la 66 de puncte în zona de expansiune, la fel ca în august. Costurile ridicate explică parţial rata scăzută a ofertei de muncă în industrie şi ar putea avea o legătură cu menţinerea inflaţiei peste nivelul dezirabil.  Preţurile încasate de firme pentru produsele lor au coborât puţin faţă de august, de la 55 la 52, probabil în contextul în care au scăzut exporturile unde preţurile sunt mai mari şi a crescut proporţia comenzilor interne unde preţurile sunt mai reduse.

Articole recente

Zelenski a promulgat legea ce restabileşte independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat joi că a promulgat legea ce restabileşte independenţa organismelor…

28 de minute ago

Dragoş Pîslaru: Data limită pe care o avem pentru reforma pensiilor speciale este 28 noiembrie 2025

Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat joi că data limită pe care…

31 de minute ago

Dragoş Pîslaru: România a finalizat renegocierea PNRR; nu se pierd bani din componenta nerambursabilă

România a finalizat procesul de renegociere cu Comisia Europeană privind Planul Naţional de Redresare şi…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More