Afaceri

Industrial Energy și-a cerut insolvența, după ce Premier Energy i-a pus sechestru asigurator

Industrial Energy, companie cu activități de furnizare și trading de energie electrică, respectiv gaze naturale, și-a cerut insolvența, potrivit unei cererei recente transmise Tribunalului București. În dosar, este menționat Premier Energy Furnizare, drept creditor.

De altfel, Premier Energy ceruse, anterior, menţiunea sechestrului asigurator asupra Industrial Energy, în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Pe 25 martie, Tribunalul a admis cererea Industrial Energy de intrare în insolvență. Instanța a mai transmis: “Califică cererea creditorului Premier Energy Furnizare S.A. ca reprezentând declaraţie de creanţă. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar, în cazul în care operează ridicarea de drept a dreptului de administrare.”

Administrator judiciar provizoriu a fost numit Art Pro Insolv SPRL, cu o remuneraţie de 5.000 lei din averea debitoarei. Acesta trebuie să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 (n.n. raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală), şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceeaşi lege (n.n. raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă).
Tribunalul a fixat termen pentru continuarea procedurii la 07.10.2025.

În 2023, Industrial Energy a avut un profit net de 2,1 milioane lei, în scădere cu 69% față de 2022, pe fondul unor afaceri de 21 milioane de lei, în scădere cu 34%.

Industrial Energy S.A. provine din divizarea parțiala și simetrică a societății Romenergo S.A., controlată de familia Bîlteanu, respectiv prin separarea pe segmente a activităților acesteia.

La finalul anului 2022, Industrial Energy SA s-a divizat în Industrial Energy-Productie și INDUSTRIAL Energy-Distributie. În acest context, Industrial Energy SA a preluat activitățile de furnizare și trading de energie electrică, respectiv gaze naturale.

În 2020, Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Gheorghe Bîlteanu intenționa să preia companiile Industrial Energy și Romenergo, prin intermediul societății Albertha. Albertha este o societate cu răspundere limitată, constituită şi funcţionând în conformitate cu legislaţia din Cipru, care desfășoară activităţi ale holdingurilor.

Articole recente

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

13 minute ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

23 de minute ago

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

4 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

4 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More