Update articol:

Inflaţia în Germania a scăzut până la 1,9% în luna august

Germania Sursa foto: Pixabay

Inflaţia în Germania a înregistrat o scădere peste aşteptări în luna august, ceea ce conferă noi argumente Băncii Centrale Europene (BCE) să continue ciclul de reducere a dobânzilor la reuniunea de politică monetară din septembrie, informează AFP, potrivit Agerpres.

Conform datelor preliminare, publicate joi de Oficiul federal de statistică (Destatis), rata anuală a inflaţiei a încetinit până la 1,9% în luna august, de la un nivel de 2,3% în luna iulie. Analiştii intervievaţi de Factset mizau pe un recul mai moderat, până la 2,1%. De asemenea, inflaţia de bază, care exclude preţurile volatile precum cele la alimente şi energie, a scăzut cu 0,1 puncte procentuale, până la 2,8% în august, a adăugat Destatis.

“Oamenii au din nou mai mulţi bani în portmoneu”, a subliniat cancelarul german Olaf Scholz, într-un mesaj pe X.

Datele privind inflaţia în luna august sunt o veste binevenită în Germania, în condiţiile în care ritmul de creştere a preţurilor a revenit sub ţinta de 2% avută în vedere de BCE pentru zona euro. Totodată, aceasta este cea mai scăzută rată a inflaţiei înregistrată de Germania în ultimii trei ani.

Economiştii acordă o atenţie deosebită datelor privind inflaţia din Germania, deoarece Destatis publică datele privind inflaţia înainte ca Eurostat să dea publicităţii cifrele privind inflaţia în ansamblul zonei euro.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (30/10/2025)

Incasare integrala a creantei asupra societatii Vastex S.A.

SIMTEL TEAM (SMTL) (30/10/2025)

Raport voluntar privind tranzactiile cu partile afiliate

CONPET SA (COTE) (30/10/2025)

Completarea ordinii de zi a AGOA din data de 14(17).11.2025

PREFAB SA (PREH) (30/10/2025)

Convocare AGA O & E 04/05.12.2025

ALRO S.A. (ALR) (30/10/2025)

Convocare AGAE 4/5 decembrie 2025