Macroeconomie

Inflaţia în zona euro a atins un nou record în luna iulie, însă creşterea economică a accelerat surprinzător

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou maxim istoric în luna iulie, ceea ce menţine presiunile asupra Băncii Centrale Europene să opteze pentru o nouă majorare semnificativă a costului creditului în luna septembrie, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 8,9% în luna iulie 2022, depăşind precedentul maxim istoric de 8,6% înregistrat în luna iunie. Aceasta este cea mai puternică creştere în ritm anual a preţurilor de consum înregistrată de zona euro după 1997, când au început să fie publicate date statistice cu privire la zona unică. Cifra anunţată de Eurostat este peste estimările analiştilor, care mizau pe o creştere a preţurilor de 8,6%.

La fel ca şi în lunile precedente, creşterea inflaţiei în zona euro se explică prin faptul că preţurile la energie au înregistrat un avans de două cifre, cu o majorare 39,7%, mai mică totuşi faţă de avansul de 42% înregistrat în luna iunie, în timp ce preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 9,8%, după o creştere de 8,9% în luna iunie. De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut şi ea până la 5%, la 4,6% în luna iunie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În rândul ţărilor din zona euro, cea mai ridicată inflaţie se înregistrează în ţările baltice, toate cu o creştere a preţurilor de peste 20%, în frunte fiind Estonia (22,7%), urmată de Letonia (21%) şi Lituania (20,8%). La polul opus, cea mai mică creştere a preţurilor se înregistrează în Malta (6,5%) şi Franţa (6,8%).

Separat, Eurostat a dat publicităţii şi o serie de date care arată că economia zonei euro a înregistrat o creştere peste aşteptări în trimestrul al doilea al acestui an, cu un avans de 0,7% faţă de trimestrul precedent. Aceste date sugerează că deşi războiul din Ucraina continuă să umfle preţurile în cele 19 ţări care au trecut la moneda unică, totuşi nu a oprit încă economia. După un avans al PIB de 0,5% în primele trei luni ale anului, economiştii se aşteptau la o încetinire semnificativă în al doilea trimestru al acestui an. Însă datele surprinzătoare publicate vineri de Eurostat arată că activitatea economică a fost stimulată de evoluţia bună a serviciilor turistice, graţie ridicării restricţiilor care aveau legătură cu pandemia.

În ritm anual, Produsul Intern Brut al zonei euro a înregistrat un avans de 4% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Economiştii intervievaţi de Reuters mizau pe o creştere de 0,2% de la un trimestru la altul şi pe un avans de 3,4% în ritm anual.

Chiar dacă Germania, cea mai mare economie din zona euro, a înregistrat o performanţă sub aşteptări în trimestrul aprilie-iunie, în condiţiile în care PIB-ul său a stagnat, Franţa a depăşit aşteptările cu un avans de 0,5% de la un trimestru la altul, în timp ce economiile Italiei şi Spaniei au înregistrat creşteri surprinzătoare de 1%, respectiv 1,1%.

Imediat după publicarea acestor date, moneda euro s-a apreciat cu 0,2% până la 1,0219 dolari, în timp ce indicele bursier pan-European Stoxx 600 a crescut cu 0,8% până la 436,36 puncte.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

13 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

13 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

13 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

14 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

14 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

15 ore ago

This website uses cookies.

Read More