International

Inflaţia în zona euro şi-a continuat creşterea în ianuarie, până la 2,5%

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a continuat să crească în luna ianuarie, pentru a patra lună la rând, în principal din cauza majorării tarifelor la energie, informează AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit unei estimări preliminare publicate luni de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 2,5% în luna ianuarie 2025, de la un nivel de 2,4% în luna decembrie 2024. Analiştii intervievaţi de Factset se aşteptau ca inflaţia să rămână stabilă în prima lună din 2025.

Inflaţia în zona euro a coborât în septembrie până la 1,7%, cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani şi jumătate, însă ulterior a revenit pe creştere, depăşind nivelul de 2% vizat de Banca Centrală Europeană (BCE).

Totuşi, datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a rămas neschimbată la 2,7%, nivel la care se situează începând din luna septembrie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Pe ansamblu, creşterea preţurilor în cele 20 de ţări care au aderat la euro s-a calmat semnificativ după vârful de 10,6% atins în luna octombrie 2022, în contextul exploziei preţurilor la energie, ca urmare a războiului din Ucraina.

Această tendinţă de calmare a inflaţiei a permis BCE să reducă dobânzile, în cinci reprize începând din luna iunie 2024, în condiţiile în care gardienii euro sunt îngrijoraţi mai mult de creşterea economică modestă, decât de inflaţie. De aproape doi ani continentul este într-o fază de stagnare economică. În ultimul trimestru al anului trecut, creşterea economică a fost zero şi perspectivele pentru 2025 sunt pesimiste, în special în Germania şi Franţa, primele două economii ale UE.

La ultima reuniune de politică monetară, care a avut loc joia trecută, BCE a redus din nou dobânzile şi a sugerat că ar putea urma şi alte decizii similare, în condiţiile în care ameninţarea unor tarife vamale impuse de preşedintele SUA, Donald Trump, pentru bunurile din blocul comunitar agravează riscurile pentru activitatea economică.

Estimarea publicată vineri de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 24 februarie.

În luna decembrie 2024, România a fost, pentru a zecea lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, cu un avans anual al preţurilor de 5,5%.

Articole recente

Bolojan: Propun ca valoarea pensiei unui magistrat să fie de maximum 70% din ultimul salariu net

Premierul Ilie Bolojan propune ca valoarea pensiei unui magistrat să fie de maximum 70% din…

27 de minute ago

Bolojan: Demisia lui Anastasiu a fost înregistrată luni; am trimis la Cotroceni documentul care închide procedura

Premierul Ilie Bolojan a informat că demisia vicepremierului Dragoş Anastasiu a fost înregistrată luni, iar…

44 de minute ago

Producţia de hidrocarburi a Romgaz a crescut în primul semestru din 2025 cu aproape 0,4%

Romgaz a înregistrat în primul semestru al acestui an o producţie totală de hidrocarburi de…

46 de minute ago

Orange Romania a realizat o cifră de afaceri consolidată de 684 de milioane euro, în primul semestru, în scădere cu 2,1%

Orange Romania a realizat, în primele şase luni ale anului, o cifră de afaceri consolidată…

48 de minute ago

CCF: Majorarea TVA la 21% va afecta sectorul agricol prin creşterea preţurilor materiei prime

Majorarea TVA la 21% va afecta sectorul agricol prin creşterea preţurilor materiei prime pentru industriile…

49 de minute ago

Dmitri Medvedev îl avertizează pe Trump: „Fiecare nou ultimatum este un pas către război”

Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei şi în prezent vicepreşedinte al puternicului Consiliu de Securitate…

56 de minute ago

This website uses cookies.

Read More