Update articol:

„Inflația industrială”, în scădere semnificativă dar ecartul între intern și extern se menține ridicat

Sursa Pixabay

de Dan Pălăngean

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a scăzut semnificativ în aprilie 2023 față de luna anterioară (-3,47%), potrivit datelor comunicate de INS. Totodată, s-a consemnat o diminuare puternică în termeni anuali, până la doar 11,58%, în ton cu evoluția indicelui prețurilor de consum pentru populație.

De reținut, este doar a doua lună, după mult timp, când IPPI rămâne aproape de nivelul indicelui prețurilor de consum (+11,23%, tot în aprilie 2023). Reducerile au fost net diferite pe destinații, astfel încât la extern s-a înregistrat o scădere circa de punct procentual (-1,03%) iar la intern a fost consemnat un declin de -2,37% față de luna precedentă.

Una peste alta, datele INS au consemnat valori ANUALE din ce în ce mai reduse în ultimele 12 luni, cu excepția unei anumite reveniri în lunile de vară, iulie-august 2022. De reținut, ecartul între evoluția prețurilor de profil la intern și a celor de pe piața externă s-a păstrat la un nivel considerabil, cu valori de patru mai ridicate la intern.

În structură, s-au consemnat creșteri mai mici în termeni anuali pe segmentele bunurilor intermediare (+2,99%) și bunurilor de capital (+6,55%). Valori mai însemnate au rămas la bunuri de folosință îndelungată (+9,88%, după doar +0,14% lunar) și bunuri de uz curent (+14,47%, cu +0,41% lunar), maximul fiind atins de industria energetică (+19,02%, deși -8,66% față de martie 2023)

Chiar în contextul reducerii prețurilor la energie, sectorul industrial a continuat să achite facturi substanțiale la energie. Costurile aferente s-au majorat substanțial față de anul trecut, productivitatea muncii a scăzut (-4,8% media pe primele trei luni ale anului curent) și s-au închis anumite capacități de producție. Rezultatele din industrie au rămas la nivelul din urmă cu șase ani.

Pe ramuri de activitate, se păstrează o majorare puternică față de aceeași lună a anului trecut la furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+42%, chiar și după o scădere de peste zece puncte procentuale față de luna precedentă), urmată la mare distanță de distribuția apei, salubritate, gestionarea deșeurilor etc. (+22%).

Le urmează fabricarea băuturilor (+19%), serviciile anexe extracției (+18%), industria alimentară (+14%), fabricarea produselor farmaceutice, repararea utilajelor (ambele cu +13%), produsele din minerale nemetalice, îmbrăcămintea (câte +11%), fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice și fabricarea de mobilă (ambele peste +10%).

Reduceri de prețuri s-au înregistrat la extracția petrolului brut și a gazelor naturale (-45% !), fabricarea produselor de cocserie și din prelucrarea țițeiului (-22%), industria metalurgică (-11%) și fabricarea produselor din tutun (-5%), valori pozitive mai reduse fiind consemnate la fabricarea produselor chimice și construcții metalice (ambele sub +2%).

Obținerea creșterii economice scontate pe anul în curs (+2,8%) va rămâne dependentă de evoluția favorabilă a prețurilor la energie dar și de relansarea productivității muncii. Inflația industrială va scădea în continuare, pe fondul unui efectul de bază favorabil dar transmiterea scumpirilor spre coșul de consum al populației va continua.

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (01/08/2025)

Disponibilitatea documentatiei ofertei publice de cumparare actiuni INFINITY

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (01/08/2025)

Alegerea Presedinte Provizoriu al Consiliului de Administratie

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (01/08/2025)

Documente oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

ADIDAS TURBO LONG 0.10/143.5/148.5 (EBADSTL14) (01/08/2025)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 01 si 04 August 2025