Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzsursa Pixabay
Rata inflaţiei în SUA a crescut în noiembrie, pentru a doua lună consecutivă, ceea ce complică sarcina Băncii Centrale (Federal Reserve – Fed) care se reuneşte săptămâna viitoare, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Preţurile de consum au crescut cu 2,7% în ritm anual în luna noiembrie, după un avans de 2,6% în octombrie, potrivit indicelui CPI publicat miercuri de Departamentul american al Muncii. De la o lună la alta, creşterea preţurilor de consum a fost mai puternică în noiembrie decât în octombrie, 0,3% comparativ cu 0,2%.
Inflaţia de bază, care nu ţine cont de preţurile volatile precum cele la alimente şi energie, a crescut cu 0,3% în noiembrie comparativ cu octombrie, un avans similar cu cel înregistrat în ultimele patru luni. În ritm anual, inflaţia de bază a crescut cu 2,7% în noiembrie, după un avans de 2,6% în octombrie.
Rata anuală a inflaţiei în SUA a încetinit semnificativ faţă de vârful de 9,1% înregistrat în luna iunie 2022. Cu toate acestea, progresele în aducerea inflaţiei aproape de ţinta de 2% au stagnat în ultimele luni. Preţurile de consum au revenit pe creştere în octombrie, pentru prima dată după luna martie, şi creşterile de tarife vamale promise de Donald Trump ar putea contribui la relansarea inflaţiei.
Această revenire a preţurilor incită la prudenţă, într-un moment în care responsabilii Băncii centrale americane (Fed) urmează să se reunească săptămâna viitoare pentru a decide dacă reduc din nou dobânda de bază, pentru a treia şedinţă la rând, sau optează pentru o pauză.
Majoritatea analiştilor mizează pe o reducere a dobânzii de referinţă cu un sfert de punct la următoarea reuniune a Comitetului de politică monetară de la Fed (FOMC), care va avea oc în perioada 17-18 decembrie. În prezent, dobânda de referinţă a Fed se situează în intervalul cuprins între 4,50% şi 4,75%, după ce a fost redusă cu o jumătate de punct în septembrie, şi apoi cu un sfert de punct în noiembrie.
Preşedintele Fed, Jerome Powell estima la începutul acestei luni că banca centrală “îşi permite să fie puţin mai prudentă” când vine vorba de reducerea dobânzilor, având în vederea vigoarea economiei americane.
Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…
Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…
Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…
Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…
This website uses cookies.
Read More