International

ING a acceptat să proceseze plata pentru tranzitul petrolului rusesc prin Ucraina spre Cehia

O bancă europeană a fost de acord să proceseze o plată care are legătură cu tranzitul petrolului rusesc prin Ucraina, eliminând motivul pentru oprirea livrărilor de petrol spre Europa Centrală, au declarat pentru Reuters mai multe surse din cadrul companiei slovace Slovnaft şi din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.

Dacă va fi confirmată de toate părţile, efectuarea acestei plăţi va fi un pas înainte spre reluarea livrărilor de petrol către Cehia, după o săptămână de oprire, şi de asemenea va crea condiţiile pentru plăţile viitoare care să asigure tranzitul de petrol în regiune.

Marţi, Ucraina a suspendat livrările de petrol rusesc spre trei ţări europene (Ungaria, Cehia şi Slovacia) prin conducta Drujba, după ce grupul rus Transneft nu a putut plăti drepturile de tranzit pentru luna august datorate operatorului ucrainean UkrTransNafta. Firma Transneft a explicat că a plătit drepturile de tranzit pentru luna august către operatorul ucrainean UkrTransNafta în data de 22 iulie, însă banii au fost returnaţi în data de 28 iulie deoarece plata nu a fost procesată, din cauza sancţiunilor occidentale impuse băncilor ruseşti.

Livrările de petrol rusesc spre Ungaria şi Slovacia au fost reluate miercuri, după ce grupul petrolier ungar MOL şi divizia sa din Slovacia, Slovnaft, au găsit o soluţie prin asumarea plăţi pentru tarifele de tranzit datorate de Rusia Ucrainei.

În schimb, livrările de petrol rusesc spre Cehia nu au fost reluate încă.

“Potrivit informaţiilor noastre, banca a revenit asupra deciziei iniţiale de a bloca plata referitoare la drepturile de tranzit şi, în cele din urmă, a acceptat să proceseze plata. Aceasta confirmă că modelul pus la punct este funcţional şi poate acţiona ca o soluţie pe termen lung”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Slovnaft, Anton Molnar.

O altă sursă din apropierea acestui dosar a dezvăluit că plata a fost deblocată de grupul bancar olandez ING iar livrările de petrol spre Cehia vor fi reluate sâmbătă.

Ţările din Europa Centrală sunt dependente parţial de petrolul rusesc şi puternic dependente de gazele naturale ruseşti şi au reuşit să obţină scutiri de la iminentul embargou ce va fi impus de Uniunea Europeană pentru importurile de petrol rusesc până când îşi vor ajusta rutele de aprovizionare şi rafinăriile pentru alte tipuri de petrol.

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

6 ore ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

6 ore ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

9 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

9 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

9 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More