Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa Pixabay
Potrivit acestui studiu, care a analizat doar firmele cu cifra de afaceri de peste 10.000 de lei, declarată pe anul 2021, peste 260.000 de firme locale au în structura lor o femeie acţionar, iar 145.000 sunt controlate în întregime de femei. În top 300 companii din România se regăsesc 60 de firme cu acţionariat majoritar feminin, reprezentând o pondere de 20%, ce generează tot 20% din profitul total, respectiv 1,82 de miliarde de euro.
“Femeile au o prezenţă tot mai activă în mediul de afaceri din România…Potrivit studiului nostru, femeile preferă stabilitatea, creşterea organică şi un nivel ridicat de predictibilitate. Totodată, din analiza calitativă a reieşit că mentoratul şi accesul la comunităţi antreprenoriale sunt nevoi importante pentru acestea, în dezvoltarea afacerii lor. Suntem permanent alături de clienţii noştri pentru a-şi duce afacerea la următorul nivel, iar în acest an vom lansa un program de mentorat creat special pentru femeia antreprenor”, a declarat Luana Sorescu, Head of Clients în cadrul diviziei Business Banking, ING Bank România.
Deşi reprezintă aproape jumătate din numărul de firme active din România, cifra de afaceri totală a companiilor cu acţionariat feminin a fost de 82 miliarde de euro în 2021, reprezentând doar 21% din totalul veniturilor raportate. Companiile deţinute de bărbaţi generează cele mai mari venituri în medie per companie, respectiv un milion de euro, faţă de 200.000 de euro în cazul celor cu acţionariat exclusiv feminin. Acest lucru indică apetitul mai ridicat al bărbaţilor pentru risc şi activităţi de dezvoltare şi extindere.
Pe de altă parte, femeile sunt mai capabile să genereze randament şi eficienţă, abilitate care se reflectă în rata de profit a companiei. Astfel, cele mai profitabile sunt firmele cu acţionariat 100% feminin, cu o rată medie a profitului net de 15%, aproape de două ori mai mare decât cele cu acţionariat exclusiv masculin, care generează un profit mediu de 8,3%.
Primele 300 de companii din România au generat un profit cumulat de 9,15 miliarde de euro în 2021. În top 300 se regăsesc 60 de companii cu acţionariat majoritar feminin (în care femeile deţin peste 50%), iar acestea au generat un profit de 1,82 miliarde de euro, reprezentând 20% din total. Mai mult, în acest clasament se află şapte companii cu acţionariat 100% feminin, care au totalizat un profit cumulat de 137 milioane de euro.
Conform datelor disponibile despre tranzacţiile din piaţa de capital de risc cu companii în tehnologie, în perioada 2020-2022, din 138 de companii analizate care au accesat 189 finanţări şi au declarat public datele, doar 31 sunt start-up-uri cu acţionariat semnificativ feminin. Suma totală accesată de aceste firme fondate de femei sau cu co-fondatori femei a fost de 40 de milioane de euro, ceea ce reprezintă 17% din suma totală ridicată pe piaţă, de 235 milioane de euro la finalul anului 2022.
A doua parte a studiului a inclus o cercetare calitativă, pe baza experienţelor a 364 de antreprenori respondenţi, din care aproape jumătate au fost respondenţi femei. Potrivit analizei, în ceea ce priveşte finanţarea start-up-urilor, femeile antreprenor preferă finanţările nerambursabile, mai uşor accesibile pentru afacerile în sustenabilitate, urmate de credite bancare.
În dezvoltarea afacerii, principalele obstacole menţionate de femei au fost creşterea bazei de clienţi, obţinerea de rezultate din activităţi de marketing în condiţiile unei pieţe mici şi diferenţierea de competitori. Femeile antreprenor apreciază cel mai mult sprijinul comunităţilor de antreprenori, evenimentele de educaţie şi de networking, precum şi programele de mentorat.
Potrivit unui raport al Băncii Mondiale din anul 2023, România are un scor de peste 90 din 100 de puncte în ceea ce priveşte condiţiile de acces ale femeilor în mediul de afaceri, extrem de bun, ceea ce ne situează în topul Europei. De asemenea, România este considerată ţara cu cele mai mici diferenţe de salariu între bărbaţi şi femei.
Starea de sănătate a fostului preşedinte Ion Iliescu s-a deteriorat, la acest moment fiind critică,…
Helsinki, capitala Finlandei, nu a înregistrat niciun deces în accidente rutiere în ultimul an, au…
Oficiali indieni au declarat că ţara va continua să cumpere petrol din Rusia în pofida…
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, merge sâmbătă la Cugir pentru a vedea situaţia de la Uzina…
România va dispune, până la sfârşitul acestui an, de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor…
Vladimir Plahotniuc a afirmat vineri că vrea să se întoarcă în Republica Moldova pentru a…
This website uses cookies.
Read More