International

Ingineri ruşi au fost trimişi la centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie

Reponsabili ai autorităţii nucleare ruse Rosatom au ajuns vineri la centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie, bombardată pe 4 martie şi ocupată de trupele ruse, afirmând că au făcut deplasarea pentru a verifica nivelul de radiaţie, a anunţat sâmbătă agenţia nucleară ucraineană Energoatom, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Unsprezece angajaţi ai Rosatom au ajuns vineri la centrală – cea mai mare din Europa, de pe fluviul Dniepr – conduşi de ingineri ai centralelor ruse de la Balakovo, de pe Volga, şi Rostov pe Don, a precizat Energoatom pe canalul de mesagerie Telegram.

Aceşti ingineri au comunicat personalului ucrainean că au fost trimişi pentru “a evalua nivelul de radiaţie” şi “a ajuta la repararea centralei”, după bombardamentele pe care le-a suferit la începutul lui martie, potrivit Energoatom.

Însă refuzul personalului ucrainean de a colabora cu ruşii ar fi de asemenea un motiv al venirii lor, potrivit agenţiei.

Unul dintre ruşii care a venit la centrală cu inginerii, care s-a prezentat drept noul responsabil al administraţiei locale militaro-civile, a anunţat personalul că centrala este acum considerată teritoriu rus şi că este în subordinea agenţiei ruse Rosatom, a mai adăugat Energoatom.

Într-un comunicat separat, Rosatom a confirmat trimiterea de specialişti ruşi, dar a indicat că funcţionarea centralei de la Zaporojie, ca şi a celei de la Cernobâl de asemenea ocupate de ruşi, rămâne asigurată de personal ucrainean.

Specialiştii ruşi sunt acolo pentru a “consilia” echipele ucrainene, a adăugat sursa citată.

Asta include “restabilirea alimentării cu energie electrică a centralei de la Cernobâl şi sistemul de protecţie fizică al centralei de la Zaporojie”, a explicat operatorul rus.

“Activităţile vizând garantarea siguranţei exploatării centralelor nucleare ucrainene sunt derulate în contact strâns cu conducerea AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică)”, dă asigurări Rosatom.

Tancurile ruseşti au tras pe 4 martie asupra centralei de la Zaporojie, provocând un incendiu şi temeri privind producerea unei catastrofe.

Cu şase reactoare VVER-1000 de concepţie sovietică, centrala, inaugurată în 1985, dispune de o capacitate totală de aproape 6.000 de megawaţi, suficient pentru a furniza energie electrică pentru patru milioane de gospodării.

Într-o perioadă normală, situl produce o cincime din electricitatea Ucrainei şi aproape jumătate din energia sa nucleară.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

2 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

3 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

3 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More