Marfuri

Îngrăşămintele se scumpesc în Europa, un nou motiv de îngrijorare pentru inflaţia produselor alimentare

Preţul îngrăşămintelor în Europa urmează să crească şi mai mult, o nouă sursă de îngrijorare că majorarea costurilor cu producţia de alimente ar putea stimula şi mai mult inflaţia, transmite Bloomberg.

Un indicator de referinţă în Europa Occidentală pentru preţul amoniacului, din care se produce îngrăşământul pe bază de azot, a urcat până la 910 de dolari pe tonă, cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, potrivit Agerpres.

Europa a fost lovită de criza gazelor naturale, care a forţat mai multe fabrici producătoare de îngrăşăminte pe bază de azot să limiteze sau să oprească producţia, inclusiv firme precum Yara International ASA din Norvegia şi cel mai important producător european de chimicale, grupul german BASF SE. Gazele naturale reprezintă 80% din costul producţiei de îngrăşăminte, iar în prezent preţurile sunt de patru şi chiar cinci ori mai mari decât nivelul normal, potrivit grupului Fertilizers Europe.

Fermierii europeni sunt deja îngrijoraţi că nu vor avea suficiente îngrăşăminte la primăvară. Orice deficit în aprovizionarea cu îngrăşăminte riscă să limiteze cantitatea şi calitatea producţiei agricole în Uniunea Europeană, cel mai mare exportator mondial de grâu şi un important furnizor de orz. De asemenea, orice diminuare a producţiei agricole ar putea genera îngrijorări cu privire la creşterea preţurilor la alimente.

În America de Nord, preţul de referinţă la îngrăşăminte a crescut vineri cu 0,4% până la 1.017,87 dolari pentru o tonă scurtă (907,185 kg), în apropiere de nivelul record atins la începutul acestei luni.

Fermierii americani au început deja să reducă utilizarea de îngrăşăminte, iar retailerii cumpără acum numai ce au nevoie în viitorul apropiat, spune Alexis Maxwell, analist la Green Markets. Potrivit acestuia, goana pentru cumpărarea de îngrăşăminte pentru primăvara nu va începe până în februarie.

“Aşa că, pentru moment, aşteptăm şi vedem. Preţurile din restul lumii vor scădea până la nivelul din SUA sau preţurile din SUA vor creşte pentru a ajunge la cele din restul lumii?”, a spus Alexis Maxwell.

Articole recente

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piața Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educație

Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…

45 de minute ago

Ziua Z pentru finanțele publice din Franța, a doua economie a Uniunii Europene (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…

47 de minute ago

Gazprom a primit un rating “AAA” din partea unei agenţii chineze de evaluare

Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…

2 ore ago

Franţa/ Moţiune de cenzură care cel mai probabil va duce la căderea guvernului condus de Francois Bayrou

Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…

2 ore ago

Trump anunţă că lideri europeni vor vizita SUA pentru discuţii privind războiul din Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că mai mulţi lideri europeni vor vizita…

2 ore ago

Ziua Petrolistului – Respect pentru moștenirea industrială, accent pe inovație durabilă (FPE)

Federația Patronală a Energiei (FPE) marchează Ziua Petrolistului printr-un mesaj de recunoștință adresat tuturor profesioniștilor…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More