Burse/Investitii

INOX, companie prezentă din 1997 la Bursă, listează prima sa emisiune de obligațiuni în valoare de 1 milion de euro

INOX, producător român de produse și accesorii de inox, a listat astăzi, 18 februarie, prima sa emisiune de obligațiuni sub simbolul bursier INOX24E. Obligațiunile au valoarea de 1 milion de euro, iar fondurile atrase de la investitori sunt folosite pentru achiziția de noi echipamente și reabilitarea facilităților existente, implicit dezvoltarea celui mai nou domeniu de activitate al companiei, producția de dispozitive medicale: măști chirurgicale și material filtrant, potrivit unui comunicat de presă.

„Ultimii doi ani au adus schimbări în ritmul nostru cotidian și, mai important, în economia și afacerile din jurul nostru. Este și cazul companiilor listate la Bursă, precum INOX, care s-a adaptat rapid cerințelor din piață și a deschis o nouă linie de business, producția de dispozitive medicale. Este o dovadă de maturitate, iar în cazul INOX, companie fondată în 1937, reflectă viziune spre dezvoltarea afacerii. Ne bucurăm că au apelat la Bursă pentru a susține această nouă direcție de business și îndemn toate companiile listate, atât pe cele noi cât și pe cele cu istoric bursier, să urmeze exemplul INOX”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

„INOX s-a alăturat efortului național de combatere a pandemiei din primele luni ale anului 2020. Astăzi continuăm, cu sprijinul investitorilor noștri, să dezvoltăm și să producem măștile post-pandemie, pentru siguranța profesioniștilor din sistemul medical și mai ales pentru protecția noastră a tuturor, în semn de respect față de propria persoană și față de toți cei ce ne înconjoară”, a declarat Dr. Ion Bazac, Președintele Consiliului de Administrație al INOX.

INOX a vândut în cadrul unui plasament privat derulat în septembrie 2021 un număr de 10.000 de obligațiuni corporative neconvertibile și negarantate, denominate în euro, către un număr de 38 de investitori. Obligațiunile au o valoare nominală de 100 euro, cu scadența la 8 septembrie 2024 și o rată a cuponului de 8% pe an, cu plată trimestrială. Fondurile atrase vor fi folosite pentru achiziția de noi echipamente și reabilitarea facilităților existente. Plasamentul privat și listarea obligațiunilor au fost realizate cu sprijinul BRK Financial Group.

„Suntem la a treia listare din luna februarie, iar adminiterea la tranzacționare a obligațiunilor emise de INOX ne oferă încă o confirmare a faptului că piața de capital este o soluție reală de finanțare. Dacă până mai ieri vorbeam de companii noi care vin la Bursă, de această dată vorbim de o companie care săptămâna viitoare împlinește 25 de ani de la listarea acțiunilor, iar acum a accesat o finanțare prin intermediul obligațiunilor. Din perspectivă tehnică vorbim despre o serie de obligațiuni denominate în euro, cu un cupon foarte atractiv  de 8% și cu o poziție financiară solidă, fapt ce a generat interes din partea investitorilor în cadrul plasamentul privat. În contextul actual de volatilitate ușor mai ridicată din cauza contextului geopolitic, obligațiunile pot reprezenta o alternativă rezonabilă pentru un randament decent în condiții de risc moderat”, a declarat Monica Ivan, Director General BRK Financial Group.

INOX a fost înființată în 1937, fiind specializată în producția de bijuterii și argintărie, tacâmuri din argint și placate cu nichel. Acțiunile INOX sunt listate la Bursă din 22 februarie 1997. De-a lungul timpul, compania a trecut prin transformări succesive atât în domeniul de activitate, cât și în dezvoltarea tehnologiei devenind cel mai important producător de componente și echipamente din inox din România. În 2020, compania a deschis o nouă linie de producție, de măști chirurgicale și material filtrant, iar până la finalul anului 2020 acest nou domeniu de activitate ajunsese la 24% din totalul cifrei de afaceri.

INOX are în prezent un număr de 66 de angajați care își desfășoara activitatea atât la sediul din Măgurele, cât și la cel din București axat pe producția de dispozitive medicale. Compania a înregistrat o cifră de afaceri de 12,4 milioane lei în anul 2021,cu o creștere de 37% față de anul 2020 (9 milioane de lei).

Articole recente

Extinderea rețelei electrice globale alimentează o nouă creștere a cererii de cupru (Reuters)

Cererea de cupru crește mai repede decât se anticipa în industrie, impulsionată de investiții de…

8 minute ago

Ungaria: Orban le promite funcţionarilor publici subvenţii pentru locuinţe, în perspectiva alegerilor din 2026

Ungaria intenţionează să le acorde funcţionarilor publici, inclusiv poliţiştilor şi profesorilor, o subvenţie anuală pentru…

10 minute ago

Trump afirmă că BRICS acționează împotriva Americii și a dolarului american

Potrivit președintelui SUA, BRICS dorește să submineze statutul dolarului ca monedă de rezervă mondială Președintele…

17 minute ago

Donald Trump anunţă un acord comercial cu SUA – Coreea de Sud care prevede taxe vamale de 15%

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri un acord comercial cu Coreea de Sud, în…

26 de minute ago

UE va plăti 750 miliarde de dolari pentru gaze naturale lichefiate, petrol, combustibili nucleari şi tehnologii de vârf din SUA

Acordul privind tarifele şi comerţul, convenit în 27 iulie de şeful Comisiei Europene, Ursula von…

30 de minute ago

Bitdefender: Camere de supraveghere vândute în România, expuse unor breşe grave de securitate

Bitdefender avertizează asupra unor vulnerabilităţi grave în firmware-ul camerelor de supraveghere Dahua Hero C1 (DH-H4C),…

34 de minute ago

This website uses cookies.

Read More