Update articol:

Înregistrarea CSALB în rețeaua europeană a centrelor de soluționare alternative, împiedicată de faptul că Asociațiile nu au un membru în conducere

* Alexandru Păunescu, CSALB: “Ministerul Economiei nu vrea ne notifice la Comisia Europeană, pentru a putea fi membri ai FinNet, rețeaua europeană a centrelor de soluționare alternative, din cauză nu avem un reprezentant al asociațiilor în board, deși acest lucru nu are legătură cu activitatea noastră operațională

Faptul că, de ani de zile, locul dedicat asociațiilor de consumatori în cadrul conducerii Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB) este liber, în condițiile în care Asociațiile nu au reușit să se pună de acord pentru desemnarea unei singure persoane pentru această poziție, a reprezentat o piedică în calea înregistrării instituției în rețeaua europeană a centrelor de soluționare alternative FinNet.

Alexandru Păunescu, membru în Colegiul de Coordonare al CSALB, ne-a declarat: “Avem o neînțelegere cu Ministerul Economiei,  care nu vrea să ne notifice la Comisia Europeană, pentru a putea fi membru al FinNet,  rețeaua europeană a centrelor de soluționare alternative,  din cauză că nu avem un reprezentant al asociațiilor în board. Dar acest lucru nu are nicio legătură cu activitatea operațională a Centrului, care funcționează, potrivit legii, cu trei din cinci membri în conducere. Totuși, ne-ar ajuta dacă asociațiile ar avea un membru desemnat.”

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB) este o entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, înființată în baza Ordonanței Guvernului nr. 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți.

Colegiul de Coordonare este format din 5 membri desemnaţi, câte unul, de către: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Asociaţia Română a Băncilor, Banca Naţională a României şi asociaţiile de consumatori care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 32 sau în art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi un membru independent ales de către cei 4 membri desemnaţi.

Potrivit legii, Asociațiile trebuie să propună o singură persoană pentru boardul CSALB, însă, de ani de zile nu se înțeleg asupra unui singur nume.

Alexandru Păunescu a comentat: “Au fost solicitări să selectăm noi, cei din colegiu, pe cineva, ceea ce nu se poate. Nu intră în atribuțiile noastre. Asociațiile trebuie să-și desemneze singure reprezentantul. Altcineva nu are abilitarea legală să facă asta.

Asociațiile trebuie să desemneze un membru și noi nu avem altă variantă decât să-l acceptăm. S-a mai întâmplat ca unele asociații de la București să desemneze un reprezentant, altele de la Iași au propus alt reprezentant, iar de la Brașov, alt reprezentant. A trebuit să le transmitem să facă o singură propunere.”

Domnul Paunescu ne-a relatat că, după retragerea mandatului reprezentantului asociațiilor de consumatori de către cei care l-au ales, CSALB a organizat o întâlnire cu asociațiile de consumatori, în încercarea de a le ajuta să se pună de acord cu desemnarea unui singur reprezentant care să devină membru al Colegiului, însă, în urma unor discuții aprinse ce au avut loc la această întâlnire, acest obiectiv nu a fost atins, existând poziții divergente din partea unor asociații”.

Potrivit domniei sale, o modificare a modului de desemnarea a candidatului Asociațiilor se poate face numai în Parlament, acolo unde Ordonanța de înființare a Centrului, din anul 2015, așteaptă să devină lege.

Alexandru Păunescu a mai precizat: “Trebuie să se înțeleagă că noi, cei din board, nu ne implicăm în soluționarea litigiilor, ci ne ocupăm de chestiuni de administrare, de aprobarea și modificarea procedurilor de soluționare, aprobarea conciliatorilor. Este bine să fie clarificat acest lucru pentru cei care încă au impresia că membrii Colgiului au atribuții în ceea ce privește soluționarea alternativă. Cei ce se ocupa în exclusivitate cu soluționarea alternativă sunt conciliatorii.“

Membrii Colegiului de coodonare au un mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit o singură dată.

Marți, Asociația Parakletos a anunțat că l-a propus pe Dorin Tănase, președintele Asociației CREDERE, ca membru în cadrul Colegiului de Coordonare al Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB), potrivit unor scrisori transmise către CSALB și ANPC.

Se pare că mai multe asociații au solicitat ANPC convocarea asociațiilor pe care le are în evidență pentru a se pune de acord asupra unuia dintre candidați.

În octombrie 2016, reprezentantul asociatiilor de consumatori in Colegiul de Coordonare al Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar, Corneliu Visoianu, a fost revocat din functie, potrivit unui comunicat citat de Hotnews, iar locul este disputat de atunci.

BVB | Știri BVB

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (31/07/2025)

Majorare capital social certificat inregistrare ASF

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (31/07/2025)

Aprobare de catre ASF a documentului de oferta publica de cumparare actiuni

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL2) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL3) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL4) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie