Afaceri

INS: Managerii estimează o creştere accentuată a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul

Managerii români estimează pentru următoarele trei luni o creştere accentuată a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul, potrivit rezultatelor unei anchete publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), anunță Agerpres.

În cadrul anchetei de conjunctură din luna martie 2022, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +7%). Pentru activitatea de fabricare a băuturilor (sold conjunctural +39%) şi activitatea de fabricare a echipamentelor electrice (sold conjunctural +21%) se vor înregistra creşteri.

Referitor la numărul de salariaţi, se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +1% pe total industrie prelucrătoare.

Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere accentuată în următoarele trei luni (sold conjunctural +51%).

Potrivit estimărilor din luna martie 2022, în activitatea de construcţii se va înregistra în următoarele trei luni creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +17%). Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere accentuată a acestora (sold conjunctural +59%).

În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni tendinţă de scădere moderată a activităţii economice (sold conjunctural -10%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural +3%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +7%).

Managerii societăţilor comerciale estimează creştere accentuată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +57%).

Conform estimărilor din luna martie 2022, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +4%). De asemenea, se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +3%).

Potrivit opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere (sold conjunctural +31%).

Articole recente

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

o oră ago

Zelenski îi răspunde lui Putin şi propune la rândul său Kievul ca posibil loc de întâlnire

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…

o oră ago

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

4 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More