Analize

INS: Numărul sacrificărilor a crescut în noiembrie la ovine, caprine şi păsări, dar a scăzut la bovine şi porcine

Numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au fost mai mari la ovine, caprine şi păsări în luna noiembrie 2021, iar la bovine şi porcine numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au scăzut, comparativ cu luna noiembrie a anului 2020, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate marţi.

Potrivit INS, în luna noiembrie, faţă de octombrie, numărul sacrificărilor a crescut la bovine, porcine şi păsări, iar la ovine şi caprine a scăzut; greutatea în carcasă a crescut la bovine şi la porcine, iar la păsări, ovine şi caprine a scăzut.

Conform INS, în luna noiembrie 2021, numărul bovinelor sacrificate a scăzut cu 15,7%, iar greutatea în carcasă s-a diminuat cu 16,5%, faţă de aceeaşi lună din 2020. Raportat la luna octombrie 2021, numărul bovinelor sacrificate a crescut cu 16,2%, iar greutatea în carcasă a crescut cu 17,7%.

La specia porcine, în noiembrie 2021 s-au sacrificat cu 15,1% mai puţine animale, iar greutatea în carcasă a scăzut cu 14% faţă de noiembrie 2020. Comparativ cu luna anterioară, în noiembrie 2021 sacrificările au crescut cu 10,1%, iar greutatea în carcasă a crescut cu 10,2%.

În ceea ce priveşte sacrificarea ovinelor şi caprinelor, datele INS arată în noiembrie 2021 o creştere cu 6,9% faţă de noiembrie 2020, greutatea în carcasă fiind cu 7,9% mai mare. Comparativ cu luna anterioară, în noiembrie 2021 sacrificările s-au diminuat cu 9,5%, iar greutatea în carcasă a scăzut cu 8,2%.

Potrivit datelor INS, sacrificările la păsări au crescut în noiembrie 2021 cu 4,1% faţă de noiembrie 2020, iar greutatea în carcasă a crescut cu 3,8%, în timp ce, raportat la luna precedentă, sacrificările au crescut cu 0,4%, iar greutatea în carcasă s-a diminuat cu 1,3%, potrivit Agerpres.

Greutatea medie în carcasă consemnată în luna noiembrie 2021 a fost de 161,7 kilograme la bovine, 91,1 de kilograme la porcine, 15 kilograme la ovine/caprine şi 1,7 kilograme la păsări.

INS precizează că greutatea medie în carcasă reprezintă raportul dintre greutatea în carcasă şi numărul de animale sau păsări sacrificate.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

o oră ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

o oră ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

3 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More