Macroeconomie

INS: România a înregistrat un deficit al balanţei comerciale mai mare cu 944,9 milioane de euro, în ianuarie

Deficitul balanţei comerciale înregistrat de România, în ianuarie, a fost mai mare cu 944,9 milioane de euro comparativ cu prima lună a anului trecut, până la valoarea de 2,126 miliarde de euro, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS), precizează Agerpres.

La nivelul lunii ianuarie 2022, exporturile FOB au însumat aproape 6,756 miliarde de euro, iar importurile CIF s-au ridicat la circa 8,882 miliarde de euro. Comparativ cu datele din luna ianuarie 2021, exporturile raportate în intervalul similar din acest an au crescut cu 24,9%, în timp ce importurile s-au majorat 34,8%.

Conform INS, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (42,5% la export şi 32,4% la import) şi alte produse manufacturate (32,2% la export şi 29,2% la import).

Totodată, valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri, în luna ianuarie 2022, a fost de 4,921 miliarde de euro la expedieri, respectiv de 6,183 miliarde de euro la introduceri, ceea ce a reprezentat 72,8% din total exporturi şi 69,6% din total importuri.

În plus, în perioada analizată, valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri s-a situat la 1,835 miliarde de euro la exporturi, şi de aproape 2,699 miliarde de euro în cazul importurilor, reprezentând 27,2% din totalul exporturi şi 30,4% din totalul importurilor.

La nivel general, deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF), în luna ianuarie a acestui an, a fost de 2,126 miliarde de euro, în creştere cu 944,9 milioane euro în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2021.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

o oră ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

o oră ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

o oră ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

5 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More